Trimite e-mail | Printeaza
Economie
22.06.2016

Schimbările legii petrolului legiferează malpraxisul de dinainte

Schimbările legii petrolului legiferează malpraxisul de dinainte

Noua lege cu privire la produsele petroliere, legiferează situația care a existat până la modificarea legii. Legea practic scoate orice responsabilitate de pe Consiliul Concurenței și pune toată povara de reglementare a pieței pe seama ANRE, care însă nu deține instrumentele necesare pentru asigurarea unei piețe concurențiale (care sunt la Consiliul Concurenței).

Abordarea este sortită eșecului, întrucât nici o intervenție administrativă nu poate substitui, pe termen lung, eficiența mecanismelor concurențiale pe o piață liberă. Orice încercare de a îmbunătăți metodologia de calculare a prețurilor plafon este asemenea încercării de a ascuți un topor pentru a-l utiliza la efectuarea intervențiilor chirurgicale – oricum niciodată nu va deveni la fel de practic ca bisturiul, potrivit concluziilor policy brief-ului lui Victor Parlicov ”Piața produselor petroliere: vechile probleme legiferate prin noua lege”.

Până la modificarea Legii, companiile de pe piață aparent aveau înțelegeri cu privire la prețuri, în rest totuși erau concurenți. Or, după modificările operate, legea consolidează  operatorii din piață ca să acționeze concertat împotriva reglementărilor impuse de stat – să facă lobby în vederea majorării marjei comerciale până la un nivel acceptabil pentru principalii operatori de pe piață.

Parlicov spune că pentru înlăturarea neregulilor este nevoie de consolidarea capacităților Consiliului Concurenței și valorificarea pârghiilor prevăzute în legislația concurențială, în special pe segmentul de comercializare cu ridicata a produselor petroliere.

De asemenea este nevoie de liberalizarea pieței produselor petroliere prin modificarea legii și excluderea plafonului de preț unic pentru operatorii din piață.

”Există soluții alternative, care se încadrează perfect în mecanismele concurențiale. Este vorba  înființarea de autoritățile publice a unei întreprinderi, specializate în comercializarea produselor petroliere, care să demonstreze că se poate desfășura o activitate profitabilă în domeniu, chiar și vânzând produsele petroliere mai ieftin decât concurenții (am avut deja asemenea experiență – compania ”Moldresurse”, care însă a renunțat la această activitate)”, a concluzionat Parlicov.

O altă recomandare pentru excluderea derapajelor din piața petrolieră este transpunerea cât mai urgentă a Directivei europene privind rezervele minime de țiței și/sau produse petroliere, pentru prevenirea deficitului produselor petroliere.

Studiul este scris în cadrul programului de cercetare și asistență tehnică ”Optimizarea reformelor instituționale din sectorul public al Republicii Moldova”, cu susținerea Programului pentru dezvoltare internațională al Regatului Olandei. Proiectul cuprinde evaluarea, sistematizarea și optimizarea calității serviciilor prestate de stat prin intermediul ministerelor de linie, a regulatorilor naționali și a unor întreprinderi, aflate în proprietatea sa.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus