Parlamentul și Guvernul s-au convocat în ședință de lucru comună pentru a examina progresele și restanțele în implementarea Foii de parcurs privind agenda de reforme prioritare, sincronizarea agendelor comune între Parlament și Guvern și prioritățile pentru sesiunea legislativă de toamnă. Ședința a avut loc în contextul intrării în vigoare depline, de astăzi, a Acordului de Asociere Republica Moldova – UE.
”Astăzi, e un moment istoric, unic de la proclamarea independenței, când Republica Moldova devine stat asociat Uniunii Europene și nu mai este un simplu partener. Este un alt statut, alte drepturi, alte obligații, dar cu aceeași responsabilitate să ne mișcăm în continuare la toate etapele de implementare a Acordului de Asociere. Au fost depuse mii de ore de muncă până acum, iar sloganul în activitatea de zi de zi trebuie să fie «mai puțină politică și mai multă muncă»”, a menționat Andrian Candu.
Potrivit Speakerului, în prima jumătate a anului 2016, datorită unei colaborări și comunicări eficiente între Parlament și Guvern au fost adoptate și implementate o serie de inițiative, fiind deja înregistrate primele rezultate. Președintele Parlamentului a menționat că există și unele restanțe din foaia de parcurs și a îndemnat deputații și miniștrii să depună eforturi pentru a le lichida până la sfârșitul sesiunii de primăvară. Andrian Candu s-a referit, în special, la pachetul de reglementări referitoare la domeniul financiar-bancar, menit să consolideze independența și eficiența Băncii Naționale, proiectul cunoscut ca ”2%”, precum și o serie de acte legislative pentru a crea condiții mai confortabile pentru mediul de afaceri, inclusiv prin reducerea instituțiilor cu funcții de control.
”Avem restanțe puține în implementarea punctuală a Foii de parcurs, dar cetățenii nu resimt realizările pentru că reformele sunt în curs de implementare. Stabilitate, echilibru și bunăstare pentru cetățenii Republicii Moldova – asta ne dorim și asta urmărim în fiecare zi în colaborarea noastră comună dintre Parlament și Guvern”, a subliniat Andrian Candu.
Președintele Parlamentului a încurajat deputații să-și concentreze eforturile pentru ca, în a doua jumătate a anului, să consolideze controlul parlamentar și să monitorizeze implementarea legislației. În prezent, este în curs de definitivare lista de acte legislative care urmează a fi supusă controlului parlamentar sectorial. În cadrul ședinței a fost convenit asupra elaborării unei noi Foi de parcurs pentru a doua jumătate a anului 2016 sau a unui plan de acțiuni prioritare.
La rândul său, Prim-ministrul Pavel Filip a precizat că au fost realizate circa 2/3 din acțiunile stabilite în Foaia de parcurs, Republica Moldova reușind să recapete încrederea în fața partenerilor de dezvoltare, dar urmează să câștige și încrederea cetățenilor.
”Guvernul nu are planuri de rezervă, are un singur plan pentru Republica Moldova – să fie alături de UE, prin reformele pentru care avem determinare. După aproape jumătate de an de muncă, Republica Moldova este mai stabilă și politic, și economic. Mai este mult de făcut în continuare pentru că există prea multă lipsă de speranță din partea cetățenilor și prea mult timp s-au mimat reformele”, a declarat Prim-ministrul.
În cadrul ședinței Președinții de comisii au făcut o trecere în revistă a actelor legislative adoptate, precum și a priorităților stabilite pentru perioada următoare. Este vorba de adoptarea unor pachete de acte legislative care reglementează reforma administrației publice centrale și locale, aprobarea Codului audiovizualului, a Codului științei și inovației, modificarea Constituției privind modalitatea de alegere a Procurorului general etc.
Speakerul a anunțat că, din totalul celor 52 de proiecte transmise de Guvern Parlamentului, au fost aprobate 40 de acte, iar altele 7 au fost votate în lectura I. Andrian Candu a menționat că, reieșind din volumul mare de acte legislative adoptate, Secretariatul Parlamentului a contractat servicii externe de redactare a actelor legislative.
La ședință au participat președinții comisiilor parlamentare, miniștrii și consilierii UE de rang înalt, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
01.07.2016Ședință comună Parlament – Guvern în contextul intrării în vigoare a Acordului de Asociere Republica Moldova - UE
Comentarii (0)