Aceștia vor beneficia de ajutoare materiale și financiare pentru dezvoltarea unei afaceri, încadrarea în câmpul muncii precum și incluziunea socială.
În acest sens, astăzi, 6 iulie curent, ministrul muncii, protecției sociale și familiei, Stela Grigoraș și Directorul general al Oficiului Francez pentru Imigrație și Integrare, Dl Diedier Leschi au semnat o declarație comună. Declarația prevede cooperarea moldo-franceză în acordarea ajutorului pentru reintegrare a cetățenilor reîntorși în țară.
Astfel, părțile vor elabora un Acord de colaborare care va propune candidaților moldoveni, în funcție de situația lor socială, individuală sau familială, un parcurs de reîntegrare aprofundat. Aceștia vor beneficia de ajutoare materiale și financiare pentru a se reîntegra atât social cât și economic.
Ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Stela Grigoraș a mulțumit Oficiului Francez pentru Imigrație și Integrare pentru deschidere în vederea punerii în aplicare a acestui program comun de reintegrare socială a cetățenilor Republicii Moldova.
“Obiectivul întrunirii de astăzi este unul remarcabil deoarece se încadrează direct în acțiunile dedicate cetățenilor reveniți de peste hotare, incluse în Programul de activitate al Guvernului. Acordul va stimula reîntoarcerea voluntară a cetățenilor noștri și va contribui la promovarea unor practici similare cu alte state de destinații, Franța devenind un exemplu în acest sens”, a declarat ministra.
La rândul său, Directorul general al Oficiului Francez pentru Imigrație și Integrare, Dl Diedier Leschi a menționat: „Acest acord pentru partea franceză are o dublă importanță, în primul rând va susține cetățenii Republicii Moldova care prin activitatea lor au contribuit la bunăstarea țării noastre pe plan economic și social, iar pe de altă parte acesta va consolida relațiile moldo-franceze prin inițierea unor proiecte comune datorită experiența lor. Aveți toată susținerea noastră în implementarea acestei inițiative care va aduce doar beneficii cetățenilor reîntorși în țară”.
Începând cu anul 2003, Oficiul Francez pentru Imigrație și Integrare a susținut 1000 de proiecte privind reintegrarea cetățenilor moldoveni care se reîntorc din Franța.
Trimite e-mail | Printeaza
Social
06.07.2016Cetățenii Republicii Moldova care au locuit și au muncit în Franța vor primi suport de reintegrare la întoarcerea în țară
Comentarii (0)