Ministerul Economiei a elaborat proiectul Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea Listei oficiale a mijloacelor de măsurare şi a măsurărilor supuse controlului metrologic legal, care conține categoriile şi sortimentele mijloacelor de măsurare utilizate la măsurările din domeniile de interes public, modalitățile de control metrologic aplicabile fiecărui sortiment de mijloace de măsurare, intervalul maxim admis între două verificări metrologice succesive precum și categoriile de măsurări efectuate în domeniile de interes public.
Potrivit Anei Țurcan, șef Direcția generală infrastructura calității și supravegherea pieței din cadrul ministerului Economiei, proiectul își propune micșorarea numărului per ansamblu al categoriilor/sortimentelor mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal de la 178 poziții până la 138. Agenții economici, care au ca obiect de activitate mijloace de măsurare și măsurări din domeniile de interes public, vor beneficia de reducerea cheltuielilor suportate, iar producătorii autohtoni care vor fabrica mijloace de măsurare în conformitate cu standardele europene armonizate își vor putea extinde piaţa de desfacere a produselor, deoarece vor putea plasa pe piaţa Uniunii Europene produsele proprii fără testări suplimentare.
Luând în considerare că s-a modificat conceptul referitor la modalitatea de legalizare şi introducere pe piaţa a mijloacelor de măsurare pentru unele mijloace au fost excluse procedurile aprobării de model și a verificării metrologice inițiale din considerentul că acestea vor fi introduse pe piață în baza rezultatelor examinării de tip/evaluării conformității efectuate de producător şi confirmat prin marcajul de conformitate aplicat (CE sau SM). Pentru mijloacele de măsurare, care au marcajul de verificare inițială CE se exclude necesitatea efectuării procedurii de aprobare de model și a verificării metrologice inițiale în Republica Moldova, verificarea inițială CE fiind valabilă din momentul acordării ei, până la finele anului următor celui în care a fost aplicat marcajul corespunzător.
Ținând cont de divergențele apărute în cadrul Grupului de lucru pentru reglementarea activității de întreprinzător, referitor la dispozitivele medicale cu funcție de măsurare , Ministerul Economiei a convocat o ședință de lucru cu implicarea parților interesate. În procesul dezbaterilor s-a confirmat necesitatea stabilirii termenului tranzitoriu în scopul perfectării cadrului normativ la acest capitol.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
06.07.2016Numărul categoriilor mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic se va micșora cu peste 22 la sută
Comentarii (0)