Trimite e-mail | Printeaza
Politic
06.07.2016

Pavel Filip s-a întâlnit cu vicepremierul Federaţiei Ruse, Dmitrii Rogozin

Prim-ministrul Pavel Filip s-a întâlnit, astăzi, cu vicepremierul Federaţiei Ruse, Dmitrii Rogozin, aflat într-o vizită de două zile în Republica Moldova.
 
Cei doi oficiali au abordat ultimele evoluţii privind principalele elemente de pe agenda bilaterală de cooperare.
 
Premierul Pavel Filip a salutat reuniunea co-preşedinţilor Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică, menţionând interesul Republicii Moldova pentru amplificarea relaţiilor comerciale şi investiţionale cu partenerii din Federaţia Rusă şi, în special, pentru reluarea exportului producţiei moldoveneşti pe piaţa rusă.
 
Un subiect important al discuţiei l-a constituit reglementarea conflictului transnistrean.  În acest context, părţile au pledat pentru promovarea în continuare a negocierilor în formatul 5+2, salutând reluarea recentă la Berlin a discuţiilor în acest format.
 
Interlocutorii au discutat, de asemenea, aspecte ce vizează cooperarea în domeniul migraţiei şi cel cultural-umanitar, referindu-se la necesitatea promovării mai multor programe guvernamentale de dezvoltare a relaţiilor în aceste sfere de cooperare, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus