Trimite e-mail | Printeaza
Economie
08.07.2016

A demarat concursul pentru decernarea Premiului Național 2016

Comisia pentru decernarea Premiului Naţional a inițiat procesul de selectare a candidaților pentru premiere în cadrul ediţiei din acest an. Înaintarea candidaţilor la concurs se face de către ministerele de resort, uniunile de creaţie, federaţiile de sport, Academia de Ştiinţe a Moldovei, universităţi, precum şi de către laureaţi ai Premiului Naţional şi cei ai Premiului de Stat.
 
Scrisoarea de recomandare privind candidatul/candidaţii la concursul pentru decernarea Premiului Naţional urmează să conţină următoarele informaţii: numele şi prenumele, data şi locul naşterii, domiciliul, locul de muncă sau ocupaţia, gradul ştiinţific, titlul ştiinţifico-didactic, titlul onorific, contribuţia candidatului/candidaţilor la dezvoltarea ştiinţei/tehnologiei/culturii/artei/sportului, materializată prin elaborarea/realizarea unei lucrări, unui ciclu de lucrări sau prin performanţe la concursurile ştiinţifice, inovaţionale, artistice, competiţii sportive naţionale și internaţionale; date despre premii; probe ce denotă recunoaşterea realizărilor candidatului /candidaţilor, indicatori de impact socioeconomic.
 
Dosarele (recomandările candidaţilor și materialele însoțitoare) pentru concursul Premiului Naţional, cu indicarea domeniului de decernare a Premiului Naţional (ştiinţă; tehnologii; cultură şi artă; sport), urmează să fie prezentate până la 29 iulie 2016, ora 17.00, la adresa: Casa Guvernului, Piaţa Marii Adunări Naţionale, nr.1, biroul 637.
 
Pentru informații puteți contacta tel. 022 250-103, Iurie Cazacu, Secretar general adjunct al Guvernului.
 
Potrivit serviciului de presă al Ministerului Economiei, Premiul Naţional se decernează, atît individual, cît și colectivelor de autori, pentru realizări remarcabile, care au contribuit la promovarea imaginii ţării pe plan internaţional și au avut un impact considerabil asupra progresului tehnico-ştiinţific şi socio-economic, asupra culturii naţionale şi mondiale.
 
Premiul Național a fost instituit cu scopul de a recunoaște și a încuraja activități de cercetare, dezvoltare științifică și tehnologică și de stimulare a performanțelor artistice și sportive.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus