Premierul Pavel Filip a participat la inaugurarea sistemului modern cu două coridoare, verde şi roșu, în postul vamal de frontieră Sculeni. La eveniment a participat, de asemenea, conducerea Serviciului Vamal al Republicii Moldova şi a Direcției Regionale Vamale Iași, România.
Prim-ministrul a subliniat că acest eveniment este foarte important în primul rând pentru cetăţeni, pentru că aceștia vor putea traversa mai rapid frontiera. La fel de importantă este această realizare şi pentru parcursul european al Republicii Moldova, a mai apreciat Premierul. „Solicitarea mea este să fim solidari cu cetăţenii. Funcţionarea eficientă a Vămii este şi un stimulent foarte important pentru schimbul de mărfuri cu ţările partenere", a menţionat Pavel Filip.
Totodată, Premierul a mulţumit instituţiilor europene pentru investiţiile făcute şi expertiza tehnică oferită, menţionând că Guvernul va susţine şi în continuare modernizarea Serviciului Vamal. „La vamă se creează prima impresie atunci când cineva intră în ţară şi tot vama este imaginea care ne rămâne în memorie atunci când plecăm peste hotare. Trebuie să le arătăm celor care vin în Republica Moldova că reprezentanţii instituțiilor statului îi tratează cu respect. Modernizarea Serviciului Vamal înseamnă îmbunătăţirea serviciilor prestate cetățenilor", a adăugat şeful Executivului.
Sistemul de două coridoare este utilizat pentru a fluidiza traficului de mărfuri și călători, precum și pentru a reduce timpul de așteptare în vamă. Coridorul verde este destinat persoanelor fizice, iar coridorul roşu este pentru agenţii economici.
Până la moment, în Republica Moldova, sistemul de două coridoare se aplica doar în Aeroportul Internațional Chișinău. Începând cu ziua de astăzi, acest sistem va fi utilizat și la alte patru puncte de trecere a frontierei de stat: Sculeni, Leușeni, Giurgiulești și Tudora, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
20.07.2016Pavel Filip: Modernizarea Serviciului Vamal înseamnă îmbunătăţirea serviciilor prestate cetăţenilor
Comentarii (0)