Trimite e-mail | Printeaza
Economie
28.07.2016

Sergiu Harea este noul președinte al Camerei de Comerț și Industrie

Sergiu Harea este noul președinte al Camerei de Comerț și Industrie

Astăzi, în cadrul ședinței extraordinare a Congresului Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Sergiu Harea a fost ales președinte al CCI. Anterior interimatul acestei funcții a fost deținut de către vicepreședintele Tudor Olaru, după ce Valeriu Lazăr a demisionat de la conducerea instituției camerale, la sfârșitul lunii martie curent.

Ședința Congresului a fost prezidată de Tudor Olaru, iar ordinea de zi a inclus un singur subiect – alegerea preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova. "Conform Statutului CCI, dacă președintele a demisionat, atunci se declanșează procedura de convocare a Congresului extraordinar, care trebuie să se întrunească în cel mult 6 luni și să aleagă un nou președinte. De asemenea, în Legea cu privire la CCI, în Statutul CCI şi în Regulamentul activităţii interne a Consiliului CCI este precizat că prezentarea la Congres a candidaturii preşedintelui CCI este de competenţa exclusivă a Consiliului Camerei. După examinarea propunerilor, membrii Consiliului au aprobat înaintarea candidaturii dlui Sergiu Harea, care deține o vastă experiență în domeniul economic și cunoaște foarte bine principiile de activitate a CCI", a precizat Tudor Olaru.

Sergiu Harea le-a mulțumit membrilor CCI pentru încredere: "Pentru mine este o onoare, dar și o responsabilitate enormă, deoarece conștientizez că mi-ați delegat nu numai conducerea celei mai mari organizații care vă reprezintă interesele, ci și speranțele și așteptările pe care le aveți față de Cameră, iar eu sunt cel ce urmează să materializeze aceste așteptări.

Este important ca CCI să aibă o poziție proactivă în relațiile cu autoritățile publice centrale, administrația publică locală și partenerii străini, susținând întreprinzătorii autohtoni și intensificând în continuare parteneriatul public-privat. Consider că odată cu apariția noilor cerințe și necesități din partea agenților economici, este strict necesară diversificarea și lansarea în cadrul CCI a noilor servicii de suport pentru business. Totodată, în contextul implementării Acordului de Liber Schimb cu Uniunea Europeană, internaționalizarea întreprinderilor mici și mijlocii, consilierea și încurajarea lor devine un obiectiv prioritar. Aici un rol deosebit le revine subdiviziunilor, inclusiv filialelor CCI. Anume consolidarea capacității CCI va fi una dintre primele acțiunile pe care le voi întreprinde la început de mandat", a spus președintele CCI.

Sergiu Harea deține studii superioare în domeniul economie, finanțe și contabilitate. Anterior a activat în cadrul mai multor instituții publice, însă din anul 1999 s-a angajat la CCI, în calitate de consultant, ulterior evoluând pe scara ierarhică până la funcția de vicepreședinte.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus