La 1 august, odată cu expirarea termenului de implementare a Foii de Parcurs, au fost prezentate rezultatele acţiunilor întreprinse pe parcursul a mai puţin de jumătate de an, perioadă alocată pentru relansarea proceselor complexe de reformă în sectoare esenţiale pentru buna guvernare şi dezvoltarea economică:
- anti-corupţie, administraţie publică, finanţarea partidelor politice, libertatea presei, reforma justiţiei, reforma Procuraturii – pe dimensiunea bunei guvernări şi funcţionării statului de drept;
- acord cu FMI, independenţa instituţiilor de reglementare şi supraveghere financiară şi bancară, investigarea fraudei bancare, mediu de afaceri şi investiţional, sectorul energetic – pe dimensiunea economică;
şi
- cooperarea cu societatea civilă şi accelerarea implementării Acordului de Asociere.
Astfel, din 82 de măsuri prioritare s-a reuşit realizarea a 74 de acţiuni, ceea ce reprezintă un nivel de implementare de 90%. Precizăm că la evaluarea fiecărei acţiuni în parte, în afară de calificativul realizat/nerealizat, s-a luat în calcul calitatea rezultatului final şi mai puţin respectarea sau nerespectarea termenelor, care totuşi cu anumite excepţii s-au încadrat în termenul general de implementare a Foii de Parcurs.
În ce priveşte cele 8 acţiuni restante, în fiecare caz în parte a fost efectuată o evaluare comună de către Guvern şi Parlament, în vederea extinderii termenelor de implementare, acordînd prioritate calităţii şi conţinutului reformelor promovate. Realizarea acestor măsuri va fi asigurată în mod prioritar pe parcursul trimestrului III-IV, de rînd cu alte acţiuni care vin să asigure continuitatea reformelor iniţiate.
Potrivit MAEIE, Foaia de parcurs privind agenda de reforme prioritare este un document politic agreat în martie curent la nivel de Guvern şi Parlament pentru resetarea proceselor de reformare a unor sectoare-cheie pentru buna funcţionare a Statului, pornind de la recomandările enunţate în Concluziile Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene din 15 februarie 2016, dar şi ale altor parteneri de dezvoltare şi societatea civilă din Republica Moldova.