Parlamentul a aprobat Declarația cu privire la Parteneriatul național în domeniul integrării europene. Documentul, aprobat la 29 iulie, are drept scop consolidarea coeziunii sociale și politice în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, în vederea modernizării durabile a țării și consolidarea statului de drept.
Declarația subliniază că situația din țară poate fi schimbată doar în cadrul unui Parteneriat național în domeniul integrării europene, menționând necesitatea consolidării rolului Parlamentului în exercitarea controlului parlamentar asupra aplicării legilor și reformelor pentru avansarea pe calea integrării europene. În context, sunt invitați reprezentanții societății civile și ai partidelor politice parlamentare și extraparlamentare să sprijine necondiționat implementarea angajamentelor asumate în cadrul Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și UE.
Deputații fac apel către instituțiile și statele membre ale UE să lanseze cât mai urgent o misiune internațională de experți de tip EU-JUST, care să susțină autoritățile în consolidarea statului de drept și activitatea independentă a justiției și a instituțiilor de drept responsabile de lupta cu corupția la nivel înalt.
La rândul său, Parlamentul se angajează să promoveze un sistem transparent de numire a conducătorilor instituțiilor de drept și regulatorii, în baza unor concursuri publice. De asemenea, Parlamentul urmează să urgenteze crearea cadrului legislativ necesar pentru implementarea standardelor internaționale de transparență cu privire la utilizarea jurisdicțiilor offshore în sectorul public și privat din Republica Moldova.
Declarația cu privire la Parteneriatul național în domeniul integrării europene a fost prezentată de la tribuna principală a Parlamentului de deputatul Iurie Leancă, unul dintre autorii documentului.
Potrivit Hotărârii Biroului permanent din 29 iulie 2016, Iurie Leancă este noul Președinte al Consiliului Parlamentar pentru Integrare Europeană.
”Transmit președinția Consiliului pe mâini bune și sunt sigur că vom avea succese și rezultate foarte bune. Cu experiența dumnealui atât ca Ministru de Externe, cât și ca Prim-ministru, cu un bagaj de cunoștințe în domeniu, Iurie Leancă își asumă angajamentul ca visul nostru de apropiere față de Uniunea Europeană să fie realizat cât mai repede”, a declarat Andrian Candu.
Parlamentul a constituit Consiliul pentru Integrare Europeană, în aprilie 2016, pentru a asigura un mecanism de comunicare și coordonare în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova și de armonizare a legislației naționale cu legislația comunitară, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
02.08.2016Parlamentul a aprobat Declarația cu privire la Parteneriatul național în domeniul integrării europene
Comentarii (0)