Potrivit serviciului de presă a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor din Republica Moldova, linia de cale ferată Berezino-Basarabeasca ar putea să fie reabilitată, iar trenurile de marfă din Republica Moldova ar putea ajunge până în portul Reni. Despre asta au discutat ieri, 2 august 20116, în cadrul unei ședințe, viceministrul Transporturilor și infrastructurii Drumurilor Sergiu Bucataru cu directorul CFM Iurie Topală, Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova Ivan Gnatîșin, deputatul poporului din Ucraina, Anton Kisse, vicepreședintele Consiliului regional din Odesa – Iurii Dimcioglo, precum și consilierul pe probleme economice din cadrul Ambasadei Ucrainei, Valerii Kolomiiets.
Oficialii au subliniat necesitatea constituirii unor colaborări viabile cu partenerii europeni, în scop de a atrage noi volume de mărfuri pe cale ferată, care ar putea aduce beneficii pentru ambele părți.
La finalul ședinței, Ambasadorul Ucrainei la Chișinău a remarcat productivitatea și eficiența procesului de muncă din cadrul ședințelor de lucru organizate cu reprezentanții Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor din Republica Moldova. De asemenea, oaspeții au apreciat starea liniilor de cale ferată din țara noastră. Delegația din Ucraina a mai adăugat că și-ar dori, pe lângă colaborările menționate, și organizarea continuă a unor schimburi de experiență.