Trimite e-mail | Printeaza
Economie
23.08.2016

Octavian Calmîc a avut o întrevedere cu directorul Secretariatului Comunității Energetice

Octavian Calmîc a avut o întrevedere cu directorul Secretariatului Comunității Energetice

Secretariatul Comunității Energetice (SCE) va susține eforturile Republicii Moldova în realizarea obiectivelor asumate în transpunerea acqui-ului comunitar. Declarația a fost făcută astăzi de Janez Kopač, directorul SCE, în cadrul unei întrevederi de lucru cu viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei.
 
Oficialul european l-a informat pe Octavian Calmîc că Comisia Europeană prin intermediul Secretariatul Comunității Energetice inițiază un proiect regional de asistență tehnică de patru ani, cu un buget de circa 4,6 milioane de euro, destinat Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei. Potrivit lui Janez Kopač, în cazul țării noastre, obiectivul principal este de a ajuta autoritățile naționale în elaborarea cadrului secundar pentru implementarea legilor aprobate în sectorul energetic ce transpun acqui-ului comunitar, angajament asumat de Republica Moldova în cadrul Tratatului Comunității Energetice.
 
În cadrul dialogului, directorul SCE a apreciat eforturile Guvernului Republicii Moldova din ultima perioadă de timp la capitolul elaborării și adoptării unui set întreg de legi și acte normative sectoriale, care corespund legislaţiei europene. În context, Janez Kopač a accentuat că instituția pe care o conduce este gata și în continuare să acorde tot suportul necesar Republicii Moldova pentru modernizarea și eficientizarea sectorului energetic național.
 
La rândul său, ministrul Octavian Calmîc a menționat că realizarea proiectelor din domeniul energetic constituie una din prioritățile strategice ale Guvernului, la moment fiind în proces de elaborare sau implementare mai multe programe naționale, inclusiv cele ce țin de interconexiunile prin România cu sistemul energetic comunitar, cât și cele de modernizare a sistemului de asigurare cu energie termică, etc. 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus