Aflat într-o vizită în Germania, pentru a participa la reuniunea informală a miniştrilor de externe OSCE, Vicepremierul Andrei Galbur a avut astăzi, 01 septembrie 2016, o întrevedere cu Şeful Reprezentanţei Baden-Wuerttemberg din Berlin, Secretarul de Stat Volker Ratzmann.
Potrivit MAEIE, agenda discuţiilor cu demnitarul german a inclus subiecte privind intensificarea relaţiilor bilaterale moldo-germane în ideea de a lărgi profilul cooperării. Vicepremierul a încurajat furnizarea de expertiză în problema reformării administrativ-teritoriale, promovarea potenţialului investiţional şi consolidarea cooperării economice, parteneriatul academic (între şcoli), poliţienesc, profesionalizarea pe varii domenii de specialitate, precum şi proiectele de perspectivă lansate pe linia GIZ: promovare economică; training; servicii comunale etc.
În cadrul întrevederii a fost confirmată intenţia de a îmbogăţi palmaresul de cooperare pe linia municipalităţilor. Părţile au optat pentru extinderea orizontului de cooperare cu landul Baden-Wuerttemberg şi au convenit să antreneze eforturi pentru organizarea vizitei Primului-ministru Pavel Filip la Stuttgart şi Mannheim. Vizita ar urma să concentreze două dimensiuni: politică şi economico-culturală. Prin urmare, a fost lansată propunerea organizării unui forum economic la Mannheim în marja vizitei PM la Stuttgart.
Şeful diplomaţiei de la Chişinău a făcut referire la experienţa de succes a investitorilor germani în R. Moldova şi a lansat invitaţii partenerilor germani pentru valorificarea potenţialului R. Moldova odată cu aplicarea integrală a Acordului de Asociere, inclusiv a Zonei de Liber Schimb RM-UE.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
01.09.2016Andrei Galbur a avut o întrevedere cu Şeful Reprezentanţei Baden-Wuerttemberg din Berlin, Secretarul de Stat Volker Ratzmann
Comentarii (0)