Trimite e-mail | Printeaza
Economie
07.09.2016

Japonia este interesată să investească în Moldova şi încurajează Guvernul să continue acţiunile de îmbunătăţire a mediului de afaceri

Japonia este interesată să investească în Moldova şi încurajează Guvernul să continue acţiunile de îmbunătăţire a mediului de afaceri

Aprofundarea relaţiilor moldo-nipone, precum şi posibilităţile de dinamizare a parteneriatului în cadrul organizaţiilor internaţionale, au fost discutate, astăzi, în timpul întrevederii Prim-ministrului Pavel Filip cu viceministrul parlamentar pentru afaceri externe al Japoniei, Motome Takisawa.
 
Premierul a salutat vizita oficialului japonez în Republica Moldova, subliniind că inaugurarea Ambasadei Japoniei la Chişinău reprezintă o oportunitate bună pentru impulsionarea relaţiilor diplomatice, dar şi pentru sporirea schimburilor comerciale bilaterale. Totodată, şeful Executivului a mulţumit Guvernului de la Tokyo pentru asistenţa tehnică oferită şi programele destinate Republicii Moldova.  Actualmente, după volumul asistenţei oferite, Japonia este pe poziţia a treia în lista celor mai mari donatori ai ţării noastre, după Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii.
 
„Republica Moldova rămâne deschisă atât pentru aprofundarea relaţiilor bilaterale, cât şi pentru intensificarea cooperării în cadrul instituţiilor internaţionale, inclusiv Organizaţia Naţiunilor Unite şi în formatul Organizaţiei pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică plus Japonia. Relaţiile noastre sunt fundamentate pe valori comune, prietenie şi respect reciproc”, a evidenţiat Pavel Filip.
 
La rândul său, viceministrul parlamentar pentru Afaceri Externe al Japoniei, Motome Takisawa, şi-a exprimat convingerea că misiunile diplomatice, deschise recent, vor contribui la consolidarea relaţiilor moldo-japoneze. Totodată, oficialul nipon s-a arătat impresionat de calitatea vinurilor moldoveneşti şi a promis să devină  un promotor al acestora în ţara sa.
 
Motome Takisawa a salutat dialogul permanent pe care Guvernul Republicii Moldova îl are cu mediul privat, specificând că acesta contribuie semnificativ la dezvoltarea economiei naţionale. „Cred că unul din cele mai importante aspecte pentru investiţii este încrederea. Dialogul permanent poate să consolideze încrederea şi ar putea spori investiţiile nipone”, a mai spus oficialul nipon.
 
În context, Motome Takisawa a apreciat faptul că Premierul Pavel Filip i-a primit pe reprezentanţii companiilor japoneze Fujikura şi Metal Products Inc şi şi-a exprimat încrederea că aceste investiţii vor fi un exemplu de succes şi vor contribui la extinderea volumului de investiţii nipone în ţara noastră, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus