Stabilirea unor relații de colaborare dintre zonele economice libere și parcurile industriale din Republica Moldova și provincia Guizhou din China, precum și inițierea unor proiecte investiționale bilaterale au fost discutate astăzi de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, cu conducerea zonelor cu facilități fiscale din această regiune.
În cadrul discuțiilor interlocutorii au făcut un schimb de experiență privind activitatea zonelor economice libere și parcurilor industriale din ambele țări, simplificarea procedurilor de administrare și facilitare a comerțului prin intermediul ZEL și PI, etc.
În context, ministrul Economiei a prezentat partenerilor chinezi oportunitățile, facilitățile fiscale și platformele industriale oferite de Republica Moldova prin intermediul zonelor economice libere și parcurilor industriale pentru companiile interesate în inițierea proiectelor investiționale, etc.
Referindu-se la dezvoltarea relațiilor bilaterale de parteneriat, Octavian Calmîc a menționat că la moment există toate premisele pentru inițierea unor colaborări durabile dintre zonele cu facilități fiscale a celor două state, valorificând eficient regimurile comerciale ale țării noastre oferite atât de Acordul de Asociere Republica Moldova cu UE și cel al Zonei de Comerț Liber Cuprinzător și Aprofundat dintre Republica Moldova și UE (DCFTA), cât și cel de Comerț Liber cu CSI.
Potrivit serviciului de presă al Ministerului Economiei, Octavian Calmîc întreprinde, în perioada 8 – 10 septembrie curent, o vizită de lucru în Republica Populară Chineză, unde are planificate discuții cu reprezentanți ai Guvernului de la Beijing, provinciei Guizhou, precum și a unor companii chineze, care activează în sectorul energetic, IT, construcții și agricultura, interesate în realizarea unor proiecte investiționale în Republica Moldova.
În China, ministrul Economiei va participa la lucrările celei de-a VI-a ediții a Expoziției Internaționale de băuturi alcoolice, organizată de către Ministerul Comerțului în comun cu Guvernul provinciei Guizhou, precum și la Summit-ul mondial al producătorilor de vin. În cadrul acestor evenimente ministrul Octavian Calmîc va face o prezentare de țară, a climatului investițional și a oportunităților oferite de Republica Moldova în cadrul Acordului de Asociere cu UE.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
09.09.2016Octavian Calmîc a discutat cu partenerii chinezi despre posibilitatea colaborării zonelor cu facilități fiscale
Comentarii (0)