Prim-ministrul Pavel Filip a prezidat miercuri, 7 septembrie a.c., şedinţa ordinară a Comisiei guvernamentale pentru integrarea europeană (CGIE).
În cadrul şedinţei au fost trecute în revistă acţiunile prioritare privind implementarea angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană, în mod special fiind discutate aspectele ce vizează etapa actuală a dialogului moldo-comunitar şi anume: pregătirea către discuţiile pe marginea proiectului noii Agende de Asociere RM-UE.
Astfel, membrii CGIE au luat act de propunerile prezentate de instituţiile de profil pentru a fi incluse în proiectul Agendei de Asociere RM-UE. De asemenea, în contextul pregătirii pentru elaborarea Planului Naţional de implementare a Acordului de Asociere 2017-2019 a fost decisă comasarea acestuia cu Planul anual de armonizare legislativă.
Au fost discutate, de asemenea, evoluţiile în implementarea Calendarului de restanţe legislative, fiind analizate aspectele ce vizează executarea tuturor angajamentelor în acest sens.
Premierul Pavel Filip a menţionat că, în linii mari, autorităţile şi-au respectat angajamentele asumate pentru prima jumătate a anului curent, inclusiv prin îndeplinirea prevederilor Foii de parcurs privind acţiunile prioritare de reformă, fapt recunoscut şi de partenerii europeni. Totodată, Prim-ministrul a atenţionat că urmează o perioadă cu responsabilităţi şi mai mari, cea de implementare a actelor normative şi legislative ajustate la cerinţele Uniunii Europene, anunță un comunicat al Executivului.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
09.09.2016Proiectul noii Agende de Asociere RM-UE, discutat de Comisia guvernamentală pentru integrarea europeană
Comentarii (0)