Trimite e-mail | Printeaza
Politic
14.09.2016

Lilia Palii este noul Secretar general al Guvernului Republicii Moldova

Lilia Palii este noul Secretar general al Guvernului Republicii Moldova

Cabinetul de miniştri a aprobat, astăzi, demisia Secretarului General al Guvernului, Tudor Copaci, numind-o în această funcţie pe Lilia Palii, care până în prezent a deținut funcția de consilier principal de stat al Prim-ministrului.
 
Prim-ministrul Pavel Filip a menţionat că Tudor Copaci a condus Cancelaria de Stat într-o perioadă complicată, când urma să fie stabilizată situaţia în ţară şi acest lucru a fost asigurat, mulţumindu-i pentru activitate. Totodată, Premierul a precizat că Tudor Copaci se va regăsi în continuare în echipa guvernamentală, în altă funcţie.
 
De asemenea, Premierul a remarcat vasta experiență a Liliei Palii în administraţia publică, subliniind importanţa misiunii care-i revine în noua postură, în contextul reformei administraţiei publice, inclusiv a Cancelariei de Stat, demarate de Guvern, dar şi în procesul de promovare a reformei sistemului de administrare publică.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus