Republica Cehă crede în parcursul european al Republicii Moldova și va sprijini țara noastră în implementarea obiectivelor asumate în această direcție, precum și a reformelor structurale pe toate dimensiunile, în special domeniul economic. Declarația a fost făcută de Președintele Comisiei pentru Afaceri ale Uniunii Europene a Senatului Republicii Cehe, Václav Hampl, în cadrul întrevederii cu viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei.
Referindu-se la dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu UE, precum și cu Republica Cehă, în particular, senatorul ceh a menționat că domeniul dat este considerat de comunitatea europeană drept cea mai eficient instrument de existență și dezvoltare pașnică în Europa, care poate asigura stabilitatea și bunăstarea tuturor popoarelor.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, membrii delegației Senatului ceh, aflați într-o vizită de lucru în țara noastră în perioada 19 – 21 septembrie curent, au apreciat eforturile autorităților Republicii Moldova în realizarea prevederilor Acordului de Asociere cu UE, menționând disponibilitatea de a pune la dispoziția Guvernului de la Chișinău experiența sa în implementarea unui asemenea document.
Vicepremierul Octavian Calmîc a apreciat susținerea oferită Republicii Moldova de autoritățile de la Praga în diferite domenii, menționând impulsionarea relațiilor comercial-economice dintre două state în ultima perioadă de timp. În context, ministrul Economiei a menționat că conform datelor statistice, pe parcursul anului 2016 exportul de mărfuri efectuat din Republica Moldova în Cehia a însumat peste 14,6 milioane USD şi a înregistrat o creștere cu 1,5%, comparativ cu perioada ianuarie-iunie a anului precedent. O creștere cu peste 15% a fost înregistrată și la importul de mărfuri din Cehia.
În opinia ministrului Economiei un nou impuls în relațiile bilaterale este așteptat după ședința Comisiei Interguvernamentale moldo-cehe pentru cooperarea economică, care se va desfășura în perioada 17-19 octombrie 2016 la Praga, unde vor fi discutate și perspectivele inițierii unor proiecte investiționale, preponderent în domeniile energetic și construcție a drumurilor.
La întrevedere a participat Ambasadorul Cehiei în Republica Moldova, Zdenek Krejci.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
21.09.2016Republica Cehă susține parcursul european al Republicii Moldova
Comentarii (0)