PAC Granturi invită întreprinderile exportatoare sau cu potențial de export la o întâlnire cu consultanții de dezvoltare a afacerilor. Discuțiile se vor desfășura sub formă de Speed Business Meeting. Fiecare participant va avea la dispoziție două minute pentru a-și prezenta oferta sau necesitățile de servicii într-un cerc de câteva persoane, după care se va muta la o altă masă, astfel încât, până la sfârșitul evenimentului, să facă cunoștință cu toți ceilalți participanți. După încheierea sesiunii de întâlniri rapide, participanții vor avea timp să discute mai aprofundat oportunitățile de colaborare în cadrul unui coffee brake.
În cadrul Speed Business Meeting vor participa consultanți din diverse domenii: managementul calității si a altor standarde, dezvoltare web, cercetări de piață și marketing, comunicare și publicitate etc.
Componenta de granturi a Proiectul Ameliorarea Competitivității II al Băncii Mondiale are un buget de USD 3 mil., pentru perioada 2015 – 2019. IMM-urile din Moldova pot beneficia de granturi pentru servicii de îmbunătățire a competitivității produselor și accesarea noilor piețe de desfacere. PAC II acordă finanțări nerambursabile pentru acoperirea a 50% din costul serviciilor de consultanță (până la 200 de mii de lei per beneficiar). Astfel, agenții economici își pot spori calitatea produselor și a serviciilor, lansa altele noi, optimiza procesele interne, îmbunătăți imaginea companiei, identifica clienți și piețe noi, dar și stabili parteneriate pe lanțurile valorice.
Pentru cofinanțare pot aplica întreprinderile exportatoare sau situate pe lanțul valoric orientat la export din diverse sectoare ale economiei. Totodată, PAC Granturi are patru sectoare prioritare: produse alimentare şi băuturi; fabricarea produselor electronice şi mecanice; textile şi tehnologii informaționale.
Evenimentul va avea loc luni, 26 septembrie, începând cu ora 14.00 în incinta Hotelului Vispas, str. Alexandru Lăpușneanu 26.
Vă rugăm să confirmați participarea până în data de 23 septembrie 2016, ora 16.00.
Vă puteți înregistra la eveniment completând formularul de pe http://bit.ly/2clEh4P sau ne contactați la 022 21 14 15 sau info@communications.md.