Trimite e-mail | Printeaza
Economie
23.09.2016

Ministrul Economiei a discutat cu Ambasadorul Ucrainei relațiile bilaterale dintre două state

Ministrul Economiei a discutat cu Ambasadorul Ucrainei relațiile bilaterale dintre două state

Viceprim-ministrul, ministru al economiei, Octavian Calmîc, a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în Republica Moldova, Ivan Gnatişin, în cadrul căreia a fost discutat un spectru larg de subiecte privind relațiile comercial-economice dintre două state şi perspectivele de dezvoltare a acestora.
 
În cadrul întrevederii Octavian Calmîc și Ivan Gnatişin au discutat despre posibilitatea extinderii parteneriatelor economice dintre Republica Moldova şi Ucraina şi inițierea unor proiecte investiționale cu participarea României, prin intermediul diverselor platforme de colaborare, inclusiv a euroregiunilor. În acest sens Ivan Gnatişin a propus analiza posibilității reconstrucției traseului Soroca-Iampol (M17), ceea ce va contribui la dezvoltarea infrastructurii prin crearea unui coridor România-Moldova-Ucraina, fapt ce reprezintă un interes și pentru partenerii externi. Octavian Calmîc a susținut inițiativa, subliniind că deja se duc lucrări în acest sens, şi anume traseul Ungheni-Bălti este în proces de reconstrucție, iar traseul Bălți-Soroca deja e reconstruit.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 
 
În context, interlocutorii au făcut un schimb de opinii privind realizarea proiectului de punere în funcțiune a podului Unguri-Bronnița, inclusiv prin crearea unui post vamal comun, ținând cont de experiența pozitivă în acest domeniu, precum și de faptul că aceasta reprezintă o posibilitate pentru atragerea investițiilor din UE. Octavian Calmîc l-a informat pe interlocutor că partea moldovenească deja a întreprins măsuri concrete în vederea realizării acestui proiect.
 
Ivan Gnatişin l-a informat oficial pe ministrul Calmîc despre decizia Guvernului de la Kiev despre desemnarea prim-viceprim-ministrului Ucrainei, ministrul Dezvoltării Economice și Comerțului, Stepan Kubiv, co-președinte al Comisie moldo-ucrainene de cooperare economică. În context, ministrul Economiei a lansat o invitație omologului ucrainean  de a vizita Republica Moldova în luna octombrie, menționând că aceasta va fi atât o oportunitate foarte bună pentru a discuta despre stadiul actual al relațiilor comercial-economice dintre țările noastre, cât și o platformă foarte bună pentru pregătirea agendei ședinței comisiei moldo-ucrainene, care urmează să se desfășoare până la finele anului la Kiev.

Potrivit serviciului de presă al Ministerului Economiei, referindu-se la problema cotelor la importul produselor lactate, din carne și ciment din Ucraina, vicepremierul Octavian Calmîc a accentuat că acestea, cum și a fost stipulat la momentul aplicării lor, sunt în vigoare până la 31 decembrie 2016.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus