Trimite e-mail | Printeaza
Politic
27.09.2016

Comisarul european, Johannes Hahn: Moldova a făcut progrese esenţiale, principalul fiind stabilizarea situaţiei în ţară

Comisarul european, Johannes Hahn: Moldova a făcut progrese esenţiale, principalul fiind stabilizarea situaţiei în ţară

Prim-ministrul Pavel Filip a avut, astăzi, o întrevedere cu Johannes Hahn, Comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocieri de extindere, aflat într-o vizită de lucru la Chişinău.
 
Discuțiile au vizat reformele promovate de autorităţile Republici Moldova şi integrarea europeană a ţării noastre. Premierul Pavel Filip a menţionat că, datorită eforturilor depuse în ultimele luni, Moldova a revenit pe calea stabilității, reformele au accelerat, s-au obţinut multe realizări, dar mai rămân încă lucruri cheie de făcut.
 
În acest context, şeful Guvernului a calificat vizita Comisarului european,  Johannes Hahn, drept un moment important în relaţia RM-UE. „Pentru noi, cei din Guvern, ea reprezintă o recunoaştere a eforturilor de a repune pe făgaşul normalităţii procesul de reforme prevăzute de agenda noastră europeană, şi nu numai. Pentru cetăţeni şi partenerii externi, ea vine să semnaleze angajamentul continuu al UE pentru cooperarea cu RM şi respectiv recunoaşterea rezultatelor pozitive obţinute”, a declarat Pavel Filip.
 
Cei doi oficiali au convenit că următoarea etapă în activitatea autorităților va fi implementarea  pachetelor de legi importante aprobate în prima jumătate a anului şi atingerea rezultatelor vizibile. De asemenea, s-a discutat despre prioritățile pe care şi le-a stabilit Guvernul pentru perioada următoare ce vizează, inclusiv: combaterea corupției, continuarea investigării fraudei bancare, adoptarea noului cod al audiovizualului, sectorul financiar-bancar.
 
În cadrul discuţiilor privind dinamica valorificării oportunităţilor zonei de comerţ liber cuprinzător şi complex cu UE, Prim-ministrul Pavel Filip a salutat recenta iniţiativă a UE referitoare la Planul european de investiţii externe care va viza vecinătatea UE urmărind încurajarea investițiilor, exprimând interesul Republicii Moldova de a se implica cât mai curând în activităţile pe care le va prevedea UE pentru valorificarea acestei iniţiative, anunță un comunicat al Guvernului.
 
La rândul său, Comisarul Hahn a menţionat rezultatele obţinute în implementarea Foii de parcurs şi a încurajat continuarea în acelaşi ritm susţinut a reformelor menite să aducă transformări calitative pentru cetăţenii Republicii Moldova şi să contribuie la realizarea obiectivului asocierii politice şi integrării economice a ţării noastre cu UE prevăzut de Acordul de Asociere. „A fost o realizare majoră adoptarea tuturor măsurilor convenite în Foaia de parcurs, iar implementarea acestora este probabil acum cea mai mare provocare pentru autorităţi. Uniunea Europeană aşteaptă de la Republica Moldova să livreze acum rezultate concrete, astfel încât cetăţenii să poată vedea valoarea adăugată a acestor eforturi”, a declarat oficialul european.
 
Referindu-se la situaţia politică din Republica Moldova, Johannes Hahn a menţionat importanţa asigurării stabilităţii. „Am făcut prima mea vizită la Chişinău atunci când am fost numit în această funcţie, în noiembrie 2014. A luat ceva timp, dar pot să spun că n-a fost vina mea, a fost din cauza situaţiei politice din Republica Moldova în ultimul an şi suntem fericiţi că acum avem o situaţie politică stabilă în ţară. Cred că aceasta este important şi relevant pentru a impulsiona dezvoltarea ţării şi desigur peste câţiva ani, când vine timpul, vor fi alegeri generale şi cetăţenii sunt invitaţi să facă alegerea”, a spus Comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocierile de extindere.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus