Deficitul de locuri vacante în sistemul notarial face imposibil accesul la această profesie și duce la un risc sporit de coruptibilitate. Mai mult decît atît, se vehiculează existența unor taxe pentru obținerea licenței de notar în dependență de amplasarea teritorială a locului de activitate, sau sunt promovate persoane apropiate unor funcționari sau rude ale notarilor. Totodată, limitarea numărului de notari duce în mod direct la majorarea tarifelor pentru serviciile notariale prestate, fiind de asemenea afectată calitatea acestora.
Cele menţionate mai sus, sunt doar cîteva din concluziile Studiului privind activitatea notarială, realizat de cître Direcţia analitică a CNA. În baza analizei modului de numire și activitate a notarilor, au fost stabiliţi mai mulţi factori de risc ce provoacă comportamente corupționale sau conflicte de interese din partea acestora sau a unor funcţionari publici.
Astfel, s-a constat că, tarifele percepute de notari contravin prevederilor Legii cu privire la metodologia calculării plăţii pentru servicii notariale nr. 271-XV din 27.06.2003. Solicitanţii serviciilor notariale sunt impuşi să suporte cheltuieli suplimentare, disproporționale bunurilor tranzacționate, asta în condiţiile în care, veniturile medii ale notarilor în anul 2015 depășesc de zeci de ori veniturile medii pe economie și ale funcţionarilor publici.
Studiul menţionează că, accesul la practicarea profesiei de notar este limitată artificial, persoana licenţiată în drept practic nu are șanse să devină notar din motivul limitării funcțiilor vacante sau dreptului la stagiare. Sunt admise la practicarea profesiei de notar, în mare parte, rudele actualilor notari, judecătorilor și ale altor demnitari de stat., iar limitarea numărului de notari în baza unor criterii cantitative, în consecință duce la creșterea prețurilor și diminuarea calității serviciilor notariale.
Interesant este şi faptul că, repartizarea teritorială a notarilor nu este proporțională numărului populației, 50% din notari activând în mun. Chișinău, densitatea fiind de 3 ori mai mare decît media pe ţară. Din acest motiv în unele raioane nu se ajung notari, iar populația este nevoită să suporte consecințele.
Mai multe detalii în acest sens, gasiţi în textul integral al analizei operaţionale de pe site-ul cna.md, accesând următorul link http://www.cna.md/sites/default/files/studiu_notari.pdf
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
27.09.2016Studiu CNA: Veniturile medii ale notarilor în anul 2015 depășesc de zeci de ori veniturile medii pe economie și ale funcţionarilor publici
Comentarii (0)