Trimite e-mail | Printeaza
Economie
04.10.2016

Realizarea acțiunilor prioritare pentru programul de reforme economice structurale, discutate de Andrian Candu la FMI și Banca Mondială

Realizarea acțiunilor prioritare pentru programul de reforme economice structurale, discutate de Andrian Candu la FMI și Banca Mondială

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu a avut, la Washington, o serie de întâlniri cu conducerea Fondului Monetar Internațional și a Băncii Mondiale. Discuțiile au vizat nivelul de realizare a precondițiilor FMI pentru ca Republica Moldova să beneficieze de un program de reforme economice, susținut de un aranjament de finanțare pentru o perioadă de 3 ani, prin intermediul Mecanismului de finanţare extinsă (EFF) și Mecanismului extins de creditare (ECF).

Andrian Candu a discutat despre nivelul de realizare a precondițiilor FMI cu noul Director executiv al FMI, Anthony de Lannoy și Vicepreședintele pentru Europa și Asia Centrală din cadrul Băncii Mondiale, Cyril Muller.

Oficialii FMI și Băncii Mondiale au menționat că decizia autorităților Republicii Moldova de a avea un Program cu FMI ar aduce beneficii țării în realizarea reformelor structurale vitale și ar oferi acces la finanțare externă, un sprijin important al reformelor. Programul ar fi la cota Moldovei la FMI de 75%, ceea ce constituie 129 milioane DST sau circa 179 milioane dolari SUA. Noul Program de țară va fi focusat pe politici de asigurare a stabilității macroeconomice și financiare, accentul fiind pus pe reformele structurale pentru dezvoltare economică, îmbunătățirea mediului de afaceri și atragerea investițiilor strategice.

Conducerea FMI și Consiliul Executiv al acestuia vor examina decizia privind aprobarea Programului pentru Republica Moldova la ședința board-ului FMI, care va avea loc în a doua jumătate a lunii octombrie curent. Până atunci, autoritățile trebuie să implementeze integral setul de acțiuni prioritare, iar legislația adoptată – să intre în vigoare. Aprobarea Programului cu FMI ar însemna circa 25 de milioane dolari SUA din partea FMI ca primă tranșă, 45 de milioane de dolari de la Banca Mondială și circa 55 de milioane de euro de la Uniunea Europeană.

Președintele Parlamentului Andrian Candu participă la ședințele anuale ale Băncii Mondiale și FMI, la nivel de rețea parlamentară, ce se desfășoară la Washington, în perioada 3-5 octombrie curent, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus