Trimite e-mail | Printeaza
Sanatate
05.10.2016

Guvernul sporeşte accesul populației la medicamente calitative şi la preţuri rezonabile

Guvernul sporeşte accesul populației la medicamente calitative şi la preţuri rezonabile

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi modificări și completări la Hotărârea Guvernului nr.348 din 2014, care au menirea să sporească accesul populației la medicamente calitative și la prețuri rezonabile. Potrivit Prim-ministrului Pavel Filip, unul din obiectivele Planului de acțiuni pe care Guvernul l-a semnat în martie curent se referă la sporirea accesului pe piaţă a medicamentelor şi dispozitivelor medicale calitative, sigure şi accesibile, prin crearea unor condiţii favorabile agenților economici, inclusiv prin diminuarea tarifelor achitate pentru serviciile prestate de Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale.
 
Premierul a menționat că în această perioadă a fost stabilită deja o procedura simplificată de autorizare/reautorizare pentru medicamentele înregistrate în spaţiul economic european sau Elveţia, SUA, Canada, Japonia, Australia. În aceste cazuri, tarifele vor fi cu 25% mai mici decât cele anterioare.
 
Același lucru se întâmplă și în cazul dispozitivelor medicale. Tarifele pentru înregistrarea şi reînregistrarea  dispozitivelor medicale vor fi diminuate la fel cu 25%.
 
Tot astăzi, Executivul a decis crearea Centrului pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate în cadrul Ministerului de profil. Această structură urmează să excludă deficiențele în mecanismul de achiziționare a medicamentelor, a altor produse de uz medical și dispozitive medicale pentru necesitățile sistemului de sănătate, dar și fragmentarea funcțiilor între mai multe instituții.
 
Realizarea unei instituții publice, cu funcții integrate în domeniul achiziției centralizate, va diminua riscurile existente și va deveni o pârghie eficientă pentru asigurarea ritmică a instituțiilor medicale cu medicamente de calitate, la un preț cât mai mic. În același timp, va fi asigurată planificarea necesităților de medicamente, transparența procedurilor de achiziții, precum și monitorizarea executării contractelor de achiziții publice, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus