Măsura este determinată de relevarea mai multor cazuri de contrabandă cu fructe și legume, care presupuneau inclusiv reambalarea și falsificarea actelor de origine în vederea exportului loturilor respective drept producție autohtonă.
Crearea respectivului mecanism a fost convenită în cadrul unei ședințe comune, prezidate de către Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie și șeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Serghei Pușcuța. Reuniunea a fost organizată în scopul evaluării nivelului de implementare a prevederilor stipulate în Memorandumul de colaborare și Acordul privind schimbul de informații, semnate de către ambele instituții la data de 24 iunie a.c.
În baza documentelor menționate, autoritățile întreprind acțiuni comune și efectuează schimburi de informații în vederea combaterii evaziunii fiscale, a încălcărilor vamale și fiscale, infracțiunilor de corupție, precum și pentru îmbunătățirea serviciilor prestate mediului de afaceri prin automatizarea acestora.
În cadrul reuniunii, părțile au stabilit modalitățile de reacție și intervenție în procesele de desfășurare a verificărilor, îndeosebi în contextul expirării moratoriului asupra controlului de stat la data de 30 septembrie 2016.
La această temă, cele două instituții au convenit pentru instituirea unui mecanism de interacțiune și informare reciprocă pe cazurile de contestare a deciziilor organelor de control, astfel încât acestea să fie examinate în comun. Acest instrument de cooperare va asigura o mai mare transparență în procesul de soluționare a litigiilor survenite, precum și va spori gradul de conformare benevolă a agenților economici.
”Este esențial ca organele abilitate cu funcții de control să-și sporească vigilența pe toate segmentele de activitate antifraudă, astfel încât să nu mai fie admise ilegalități care prejudiciază atât bugetul de stat, cât și antreprenorii care își desfășoară activitatea în strictă concordanță cu legislația în vigoare.”, a declarat Vitalie Vrabie.
La rândul său, șeful Fiscului a precizat că sporirea ratei de depistare a tentativelor de încălcare a legislației vamale și fiscale asigură o colectare integrală a plăților la bugetul de stat.
În acest context, menționăm că în primele nouă luni ale acestui an au fost relevate 2 475 de tentative de încălcare a legislației vamale, fiind înregistrată o majorare semnificativă a ratei de depistare cu aproximativ 50% față de același interval din anul 2015, anunță un comunicat al Serviciului Vamal.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
05.10.2016Serviciul Vamal și Fiscul vor crea un grup de lucru care va verifica minuțios lanțul logistic al loturilor de fructe și legume importate în țara noastră
Comentarii (0)