Prim-ministrul Pavel Filip a prezidat prima ședință din acest an a Comitetului Interministerial pentru Planificare Strategică (CIPS). Membrii CIPS au examinat stadiul de realizare a Programelor de susținere directă a bugetului Republicii Moldova de către Uniunea Europeană, propunerile de proiecte selectate pentru Programul Anual de Acţiuni RM-UE pentru anul 2017, cadrul strategic multianual de programare cu UE pentru perioada de până în anul 2020, precum și prioritățile Cadrului de Asistenţă pentru Dezvoltare al Naţiunilor Unite în Republica Moldova.
În cadrul ședinței, au fost trecute în revistă progresele și restanțele în implementarea programelor de suport bugetar.
Potrivit datelor prezentate, din anul 2007 până în prezent, au fost aprobate 12 Programe de suport bugetar în sumă totală de 501 milioane de euro, dintre care a fost debursată suma de 251,66 milioane de euro. Astfel, Republica Moldova ar putea beneficia de asistență în valoare de peste 55 milioane de euro până la finale anului 2016, pentru implementarea programelor de suport bugetar, în cazul în care vor fi îndeplinite toate angajamentele asumate în acest sens.
Premierul Pavel Filip a cerut instituțiilor de profil mobilizare maximă pentru a atinge obiectivele trasate și a obține alocarea mijloacelor financiare destinate programelor convenite cu UE. Totodată, șeful Executivului a atenționat asupra necesității stabilirii clare a priorităților pentru perioada următoare, astfel încât să fie asigurată eficiența și transparența procesului de asimilare a asistenței externe.
Cu referire la prioritățile strategice pentru perioada următoare a fost menționat faptul că programarea anuală a asistenței externe din partea UE face parte din Cadrul Unic de Asistenţă pentru Republica Moldova 2014-2017, care reprezintă unul din instrumentele UE pentru susţinerea implementării Agendei de Asociere, cu un buget de până la 410 milioane de euro, dintre care aproximativ 60 % din suma angajată constituie suport bugetar. Ca urmare a discuțiilor purtate în cadrul ședinței, dar și a consultărilor cu partenerii europeni, au fost stabilite patru priorităţi strategice pentru următorul Cadru Unic de Asistenţă pentru Republica Moldova (2017-2020). Acestea sunt: Reforma administraţiei publice şi livrarea serviciilor publice; Infrastructura şi Interconexiuni; Comerţ, Business, Angajare şi Educaţie; Justiţie, Securitate şi Controlul Frontierelor.
Un alt subiect al ședinței CIPS a vizat Raportul privind administrarea și eficiența utilizării asistenței externe a UE, oferite RM în perioada 2007-2015, elaborat de Cancelaria de Stat în cooperare cu Înaltul Consultant UE în domeniul coordonării asistenţei externe. Documentul conține analiza situației curente în domeniu, dar și un set de recomandări pentru eficientizarea valorificării asistenței UE de către autoritățile publice din Republica Moldova.
În context, Premierul a menționat că Uniunea Europeană rămâne a fi lider absolut la capitolul asistenței financiare nerambursabile acordate Republicii Moldova, oferind peste 840 milioane de euro sub formă de grant de la începutul cooperării cu Republica Moldova și, începând cu 2007, ajutor financiar prin intermediul instrumentelor europene de vecinătate în cuantum de 782 de milioane de euro.
În același timp, Pavel Filip a cerut să fie revizuite mecanismele de gestionare a procesului de valorificare a asistenței externe și implicit, activitatea CIPS. Prim-ministrul a opinat că activitatea acestei structuri, care are un rol esențial în planificarea și stabilirea priorităților strategice, urmează să fie eficientizată.
Comitetul Interministerial pentru Planificare Strategică este o structură prezidată de Prim-ministru şi constituită din membri ai Guvernului şi reprezentanţi ai Cancelariei de Stat, care are misiunea de asigurare a unui proces integrat de planificare strategică, în care să fie corelate în cea mai eficientă manieră priorităţile naţionale cu politicile elaborate de organele centrale de specialitate ale administraţiei publice, angajamentele internaţionale asumate şi cadrul de resurse interne şi externe, anunță un comunicat al Guvernului.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
17.10.2016Republica Moldova ar putea beneficia de asistență în valoare de peste 55 milioane de euro până la finale anului 2016 pentru implementarea programelor de suport bugetar
Comentarii (0)