Documentul a fost elaborat în conformitate cu Legea bugetului de stat pentru anul în curs şi prevede alocarea a unui miliard de lei pentru finanţarea lucrărilor de reparaţie a drumurilor efectuate în acest an şi finalizarea celor aflate în curs de derulare.
Ce mai mare parte din sumă - 755,7 milioane de lei, este direcţionată pentru acoperirea cheltuielilor la întreţinerea şi reparația drumurilor publice naţionale şi locale, unde o atenţie sporită a fost acordată îmbunătăţirii condiţiilor de circulaţie din punct de vedere al calităţii părţii carosabile şi sporirii securităţii la trafic.
Totodată, o parte din bani sunt destinaţi pentru acoperirea costurilor executării construcţiilor inginereşti, lucrărilor de proiectare, evaluare a drumurilor şi procurare a terenurilor în vederea extinderii drumurilor naţionale în cadrul reabilitării acestora.
Pentru întreţinerea curentă a drumurilor sunt direcţionate 96 milioane de lei, iar pentru îngrijirea traseelor pe timp de iarnă - 60 de milioane.
De asemenea, 229,6 milioane de lei sunt alocate pentru stingerea datoriilor pentru lucrările de construcţie şi reparaţie a drumurilor efectuate în anul 2015.
În Republica Moldova sunt 65 de drumuri publice naţionale cu o lungime totală de peste 3.330 de km şi peste 700 de drumuri publice locale, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
26.10.2016Cabinetul de miniștri a aprobat în şedinţa de astăzi Programul privind repartizarea fondului rutier pentru anul 2016
Comentarii (0)