Câștigătorul alegerilor prezidențiale din Republica Moldova va fi decis în al doilea tur de scrutin la 13 noiembrie, când se vor confrunta candidatul socialist, Igor Dodon, și candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu.
Pentru a fi ales din primul tur de scrutin, concurentul electoral trebuie să întrunească cel puţin jumătate din voturile alegătorilor care au participat la alegeri. Dacă nici un candidat nu obţine majoritatea absolută se organizează al doilea tur de scrutin, cu participarea primilor doi candidaţi care au obţinut cele mai multe voturi valabil exprimate.
Rata de participare înregistrată la închiderea secţiilor de votare (ora 21:00) a fost de 49.01%, ceea ce este suficient pentru a considera alegerile prezidenţiale valabile.
Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunţat despre prelucrarea a 99,33% din procesele verbale.
Potrivit datelor CEC, candidatul Igor Dodon (PSRM) a acumulat 48,26%, Maia Sandu (PAS, PPDA, PLDM) – 38,42%, Dumitru Ciubașenco (PN) – 6,01%, Iurie Leancă (PPEM) - 3,11%, Mihai Ghimpu (PL) – 1,80%, Valeriu Ghileţchi (candidat independent) – 1,06%, Maia Laguta (candidat independent) – 0,75%, Silvia Radu (candidat independent) – 0,40% şi Ana Guţu (Partidul Dreapta) – 0,17%.
Astăzi, 31 octombrie curent, la ora 10.00, CEC urmează să comunice rezultatele preliminare ale alegerilor Președintelui R. Moldova.