Trimite e-mail | Printeaza
Electorala 2016
10.11.2016

A fost majorat tirajul buletinelor de vot pentru turul al doilea de scrutin pentru alegerea Președintelui Republicii Moldova din 13 noiembrie 2016

În cadrul ședinței de ieri, 9 noiembrie 2016, Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis majorarea tirajului buletinelor de vot pentru cel de-al doilea tur de scrutin prezidențial care va avea loc pe 13 noiembrie. Decizia a fost luată în contextul solicitărilor adresate Comisiei  în vederea asigurării dreptului de vot al cetățenilor Republicii Moldova domiciliați în unitățile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului, municipiul Bender şi unele localități ale raionului Căuşeni, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităţilor constituționale ale Republicii Moldova. Fiecare secție de votare la care sînt așteptați acești alegători va primi cîte 3000 buletine de vot, ceea ce constituie numărul maxim pentru o secție stabilit de Codul electoral.

De asemenea, în alte 4 secții de votare organizate în străinătate (nr. 1/378 din or. Riga, Letonia; nr. 1/344 din or. Tallin, Estonia; nr. 1/379 din or. Vilnius, Lituania: nr. 1/358 din or. Ferrara, Republica Italiană) a fost majorat tirajul buletinelor de vot, pînă la 3000, cantitatea maximă stabilită de Codul electoral.
Pentru turul al doilea vor fi tipărite 3165636 buletine de vot.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus