Trimite e-mail | Printeaza
Politic
14.11.2016

Guvernul României speră că instituțiile din Republica Moldova vor colabora pentru a susține parcursul european al țării

Guvernul României speră că instituțiile din Republica Moldova vor colabora pentru a susține parcursul european al țării

Guvernul României își exprimă speranța că instituțiile fundamentale ale Republicii Moldova vor colabora pentru a asigura stabilitatea politică și pentru a susține parcursul european al țării.

"În urma rezultatelor preliminare și a concluziilor observatorilor OSCE/ODIHR, Parlamentului European, Adunării Parlamentare a OSCE și a Consiliului Europei, care au participat la monitorizarea alegerilor, Guvernul României își exprimă speranța că instituțiile fundamentale din Republica Moldova vor colabora pentru asigurarea stabilității politice a țării, pentru continuarea agendei de reforme și a procesului de modernizare, menite să susțină parcursul european al Republicii Moldova și să aibă un impact pozitiv asupra vieții oamenilor".

Potrivit sursei citate, "participarea importantă a cetățenilor Republicii Moldova la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale" reflectă dorința acestora de a contribui la consolidarea democratică a țării și întărește totodată "responsabilitatea decidenților politici de a răspunde echilibrat așteptărilor legitime ale tuturor cetățenilor moldoveni".

"Guvernul României rămâne angajat în continuarea relațiilor speciale pe care România le are cu Republica Moldova, în baza afinităților istorice și a rădăcinilor comune și în temeiul împărtășirii valorilor democrației și statului de drept", se mai precizează în comunicatul Executivului. Agerpres

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus