Pavel Filip a avut, astăzi, o întrevedere cu Preşedintele în funcţie al Republicii Bulgaria, Rosen Plevneliev, aflat într-o vizită oficială în Republica Moldova.
În debutul întrevederii, Premierul l-a felicitat pe Rosen Plevneliev cu ocazia conferirii celei mai înalte distincţii de stat a Republicii Moldova, Ordinul Republicii. În context, Pavel Filip a menţionat că aceasta reprezintă o expresie de mulţumire Preşedintelui Bulgariei pentru sprijinul acordat Republicii Moldova. „Am simţit mereu acest sprijin şi în continuare avem parte de el, mai ales în ceea ce ţine de parcursul european al ţării noastre”, a accentuat Prim-ministrul.
Premierul a dat asigurări de toată deschiderea din partea Guvernului Republicii Moldova pentru continuarea dialogului moldo-bulgar în vederea dezvoltării şi intensificării relaţiilor bilaterale în toate sferele de cooperare, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
La rândul său, Preşedintele bulgar a remarcat faptul că, de la întrevederea sa cu Premierul Pavel Filip, care a avut loc în contextul participării celor doi oficiali la sesiunea a 71-a a Adunării Generale ONU, la New York, în luna septembrie a.c., este vizibil progresul înregistrat de Republica Moldova şi realizările obţinute în promovarea reformelor. Rosen Plevneliev a menţionat că Bulgaria va continua să sprijine ţara noastră în parcursul ei european şi să-şi împărtăşească experienţa în diverse domenii.
În cadrul discuţiei, interlocutorii au abordat subiecte ce vizează posibilităţile de extindere a relaţiilor comerciale între cele două state şi valorificarea potenţialului economic şi investiţional. De asemenea, părţile au discutat despre integrarea reprezentanţilor minorităţii bulgare în Republica Moldova şi importanţa menţinerii unui dialog constructiv între autorităţile celor două state, inclusiv pentru a ajuta populaţia de etnie bulgară din ţara noastră să cunoască beneficiile integrării europene, având la bază experienţa Bulgariei.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
15.11.2016Pavel Filip a avut o întrevedere cu Preşedintele în funcţie al Republicii Bulgaria, Rosen Plevneliev
Comentarii (0)