Trimite e-mail | Printeaza
Economie
16.11.2016

Ministerul Economiei a elaborat proiectul legii privind activitatea de întreprinzător în sfera socială

Ministerul Economiei a elaborat proiectul legii privind activitatea de întreprinzător în sfera socială

Ministerul Economiei, în colaborare cu alte instituții publice, reprezentanți ai asociațiilor obștești și ai societății civile interesați în dezvoltarea economiei sociale, au elaborat un proiect de lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative aferente desfășurării activității de întreprinzător în sfera socială.
 
Declarația a fost făcută de Svetlana Țurcanu, șef Direcție politici de dezvoltare a întreprinderilor mici și mijlocii și comerț din cadrul Ministerului Economiei, la cea de-a II-a ediție a Conferinței Naționale pentru Antreprenoriatul Social, care se desfășoară în Republica Moldova în perioada 15 – 17 noiembrie.
 
Svetlana Țurcanu a menționat că proiectul documentului a fost elaborat de un grup mixt de lucru, creat la inițiativa Platformei civice „Inițiativa pentru antreprenoriat social în Republica Moldova”, și definește clar  noțiunea de „antreprenoriat social”, „întreprindere socială”, „întreprindere de inserție”, stabilește criteriile de obținere a statutului întreprinderilor respective, prevede instituirea unei Comisii Naționale pentru Antreprenoriat Social, precum  și principiile de funcționare a acesteia.
 
Potrivit reprezentantului Ministerului Economiei, la moment proiectul documentului este examinat de către Guvern, iar concluziile și propunerile înaintate în cadrul Conferinței vor fi utile în exercițiul de definitivare și promovare în continuare a proiectului menționat. ”Ministerul Economiei este deschis spre conlucrare cu toți actorii interesați în dezvoltarea antreprenoriatului social, un sector care contribuie direct la bunăstarea populației, în special a celora care au nevoie de ajutorul nostru”, a spus Svetlana Țurcanu.
 
Agenda evenimentului include și ateliere de lucru privind cunoașterea cadrului de politici  europene în vederea susținerii antreprenoriatului social, rolul întreprinderii de inserție pentru antrenarea în câmpul muncii a persoanelor cu dezabilități și importanța întreprinderilor sociale în soluționarea diverselor probleme ale comunităților locale. Experiența altor țări este prezentată de experți din România, Suedia, Austria, Italia, Ungaria și SUA.
 
Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, dezvoltarea antreprenoriatului social se înscrie printre prioritățile Programului de guvernare pentru anii 2016-2018, precum și reiese din prevederile Acordului de Asociere Republica Moldova - UE la capitolul transpunerii în legislația națională a principiilor de dezvoltare a IMM-lor prin prisma Actului Unic european – Small Business Act, și anume susținerea antreprenoriatului în rândul tinerilor, femeilor și persoanelor cu dezabilități.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus