Membrii Cabinetului de miniştri au aprobat în şedinţa din 16 noiembrie proiectul de lege care vizează politica fiscală şi vamală pentru anul 2017. Documentul este unul echilibrat şi oferă mai multe facilităţi pentru mediul de afaceri şi populaţie, stabilind, concomitent, şi măsuri care vin să consolideze încasările la bugetul de stat.
Potrivit unui comunicat trimis de Ministerul Finanțelor, au fost majorate până la 31 140 lei tranşele de venit impozabil pentru persoanele fizice care presupun o impozitare de 7%, veniturile care depăşesc această sumă vor fi impozitate cu 18%. În acelaşi timp, a fost majorată şi scutirea personală până la 10 620 lei. Documentul mai prevede prelungirea termenului de depunere a declaraţiei pe venit, data-limită fiind 30 aprilie.
Printre facilităţile oferite mediului de afaceri se numără ajustarea perioadei de gestiune care poate fi diferită de anul calendaristic, trecerea în cont a sumei TVA pentru serviciile prestate cu regularitate, scutirea agenţilor economici autorizaţi de achitarea dobânzii la prelungirea termenului de plată pentru operaţiunile de import etc. De asemenea, au fost extinse facilităţile fiscale pentru companiile din domeniul IT până în anul 2020.
În ceea ce priveşte cotele de accize, documentul impune o majorare anuală pentru produsele de tutun, începând din 2017 şi până în 2019. La fel, majorării sunt supuse accizele la produsele petroliere, iar cele la băuturile alcoolice - ajustate la rata de inflaţie pentru următorii trei ani.
Prevederile documentului sunt orientate spre crearea unui mediu investiţional atractiv, creşterea încasărilor fiscale, stabilirea unor reguli clare şi echitabile de impozitare, realizarea unui echilibru între consolidarea fiscală sustenabilă şi relansarea economică, dar şi consolidarea autonomiei financiare a autorităţilor locale.
Politica fiscală şi vamală pentru anul 2017 urmează să fie discutată şi adoptată de către Parlament.
Setul definitivat de materiale aferent proiectului de lege privind realizarea politicii fiscale şi vamale pentru anul 2017, vedeţi aici.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
17.11.2016Politica fiscală şi vamală pentru 2017, aprobată de Guvern
Comentarii (0)