Trimite e-mail | Printeaza
Economie
28.11.2016

Republica Moldova a semnat Acordul privind Serviciile Aeriene cu Statul Qatar

Republica Moldova a semnat luni, 28 noiembrie 2016, Acordul privind Serviciile Aeriene cu statul Qatar. Documentul a fost semnat la Doha, de către viceministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor Sergiu Bucataru.

Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statului Qatar privind serviciile aeriene va stabili principiile de reglementare a funcţionării serviciilor aeriene bilaterale, cuprinzând norme privind securitatea aviaţiei, taxe şi certificate de navigabilitate şi competenţă. Semnarea prezentului Acord va contribui la deschiderea pieţii serviciilor aeriene din Republica Moldova şi diversificarea destinaţiilor din Aeroportul Internaţional Chişinău, facilitând totodată accesul la pieţele din sud-vestul Asiei de servicii în domeniul transportului aerian.

Totodată, semnarea acestuia va contribui la consolidarea relațiilor diplomatice și economice, favorizarea climatului investițional dintre Republica Moldova și Statul Qatar, beneficiile fiind reciproce.

Procesul de negocieri asupra Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statului Qatar privind serviciile aeriene a început în anul 2013. Ulterior, ca și consecință a negocierilor, la Doha, la data de 14 septembrie 2015 a fost parafat Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statului Qatar privind serviciile aeriene.

De asemenea, la propunerea Părţii moldave, în textul Memorandumului au fost incluse prevederile care garantează operatorilor desemnaţi, accesul nediscriminatoriu la obţinerea slot-urilor şi parching-ului. Totodată, în textul Acordului a fost introdusă modificarea care permite desemnarea a mai multor companii aeriene din partea fiecărui stat contractant.

În prezent, nu există conexiune aeronautică directă între Statul Qatar și Republica Moldova, anunță un comunicat al MTID.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus