Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
29.11.2016

Organizația Națiunilor Unite are un Centru de Informare și Documentare în incinta Bibliotecii Naționale din Republica Moldova

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a inaugurat pe 29 noiembrie 2016 un Centru de Informare și Documentare la Biblioteca Națională din Republica Moldova (BNRM). Evenimentul a avut loc în cadrul Forumului Managerilor din Sistemul Național de Biblioteci, cu genericul “Implicarea Bibliotecilor în promovarea și realizarea Obiectivelor Globale 2030”.
 
„Bibliotecile dețin un rol cheie în comunicarea despre Agenda 2030 de Dezvoltare Durabilă și sperăm că acest centru de informare va antrena în special tinerii în dezbateri despre soluțiile la provocările cu care se confruntă Republica Moldova”, a afirmat coordonatoarea rezidentă ONU și reprezentanta rezidentă PNUD, Dafina Gercheva.
 
„Prin asigurarea accesului public la informații și cunoaștere bibliotecile se pot implica în realizarea tuturor Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ”, susține directoarea generală a BNRM, Elena Pintilei.
 
Centrul de Informare și Documentare ONU este situat în cadrul Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, la etajul doi, sala de lectură nr. 1, fiind deschis studenților, profesorilor și cercetătorilor care sunt interesați de eforturile ONU pentru a promova democrația, diversitatea, dezvoltarea durabilă și un mediu sănătos pentru fiecare.
 
De asemenea, Centrul va găzdui evenimente de dezbateri, prelegeri publice, organizate în comun de BNRM și ONU.
 
ONU Moldova mai susține alte trei Centre Informaționale, la Bălți în cadrul Universității „Alecu Russo”, la Comrat în cadrul Bibliotecii Publice Regionale și la Chișinău în cadrul Universității Libere Internaționale din Moldova.
 
Tot în cadrul Forumului Managerilor din Sistemul Național de Biblioteci, managerii bibliotecilor au discutat despre cum pot contribui instituțiile lor la comunicarea despre cele 17 Obiective Globale și implicarea beneficiarilor în acțiuni care pot face diferența. La 25 septembrie 2015, cele 17 Obiective au fost aprobate de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite și au scopul de a pune capăt sărăciei, de a proteja planeta și de a asigura prosperitatea pentru toți. Fiecare obiectiv are ținte specifice care urmează a fi atinse în următorii 15 ani, în baza Agendei 2030. În Republica Moldova, procesul de naționalizare a obiectivelor este acum în plină desfășurare, cu sprijinul familiei ONU în Republica Moldova.
 
Recent, ONU Moldova a demarat o campanie de comunicare despre Obiectivele Globale (Obiective globale-realizări locale). Prin spoturi video și ilustrații simple, campania prezintă cum Obiectivele Globale vor lucra în folosul oamenilor, planetei, păcii, prosperității și parteneriatelor. Campania ilustrează modul în care pașii mici întreprinși de fiecare persoană pot face diferența. Utilizatorii rețelelor de socializare sunt implicați în concursuri de fotografie și dezbateri.
 
ONU a fost fondată în anul 1945, pe ruinele celui de-al Doilea Război Mondial, pentru a menține pacea și securitatea internațională, pentru a dezvolta relații de prietenie între națiuni și pentru a promova progresul social, un nivel de trai mai bun și drepturile omului.
 
Șaptezeci și unu ani mai târziu, ONU are 193 de state membre, iar Republica Moldova va marca la 2 martie 2017 cea de-a 25-a aniversare a aderării sale.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus