Astăzi în cadrul Târgului Ideilor Eco Responsabile au fost prezentate o serie de proiecte inovative, înscrise în competiția Moldova Eco-Energetică.
Unul din proiecte vizează activitateaAeroportului Internațional Chișinău și presupune instalarea celui mai mare parc de panouri fotovoltaice din țară, care se va întinde pe o suprafață de 7 hectare și va asigura 100% din consumul de energie electrică propriu. Parcul fotovoltaic va avea o capacitate de 3,64 MW și prevede instalarea a 14 mii de module policristaline, 175 invertoare a câte 20 kW și trei posturi de transformare a câte 1600 kVA și poate fi realizat în 6 luni.
Potrivit reprezentantului,,Avia Invest”, Dmitri Navroțki, aeroporturile sunt locuri favorabile pentru construcția parcurilor fotovoltaice, având suprafețe întinse și construcții cu acoperișuri plane. În prezent, peste 100 de aeroporturi din lume au instalații solare care generează peste 400 MW de energie electrică.
Un alt proiect prezentat la Târgul Ideilor Eco Responsabile presupune izolarea termică a imobilelor cu materiale naturale din lână de oi. Alexandra Sian, reprezentanta fabricii de lână Sandilana SRL, a declarat că ,,materialele izolante tradiționale, utilizate pe scară largă datorită prețului scăzut, prezintă un pericol pentru sănătate, în timp ce cantități considerabile de lâna de oi rămân nevalorificate. Izolația din lână este un produs din clasa premium, sută la sută ecologic, care are capacitatea de a purifica aerul și o durabilitate de până la 100 de ani.”
Tot astăzi, reprezentanții companiei chineze Dynavolt Renewable Power Technology Co., Ltd. au împărtășit experiența utilizării tehnologiilor moderne de stocare a energiei electrice. Dynavolt este o întreprindere High tech, axată pe generarea de energie electrică din surse regenerabile, dar și pe stocarea și utilizarea acesteia. In ultimii ani, Dynavolt își dezvoltă afacerea prin intermediul bateriilor cu litiu, energia din surse regenerabile și vehicule noi de energie.
Săptămâna Moldova Eco Energetică continuă joi cu Atelierul „Performanța energetică a clădirilor şi mecanisme de sprijin” și Gala de Premiere Moldova Eco-Energetică (2 decembrie).
Săptămâna Moldova Eco-Energetică este organizată de către Agenția pentru Eficiență Energetică, Proiectul Energie şi Biomasă în Moldova și Fondul pentru Eficiență Energetică, în incinta CIE Moldexpo. Evenimentul are drept scop susținerea celor mai importante inițiative în producerea și consumul eficient de energie, în implementarea, dezvoltarea şi promovarea tehnologiilor moderne, precum și a inovațiilor în domeniul vizat, anunță un comunicat al Ministerului Economiei.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
30.11.2016O serie de proiecte inovative au fost prezentate astăzi la Târgului Ideilor Eco Responsabile
Comentarii (0)