Trimite e-mail | Printeaza
Economie
07.12.2016

Peste 35 de proiecte de acte legislative urmează a fi discutate de Parlament în cadrul ședințelor plenare din această săptămâna

Peste 35 de proiecte de acte legislative urmează a fi discutate de Parlament în cadrul ședințelor plenare din această săptămâna

Parlamentul se va convoca în ședințe plenare pe 8 și 9 decembrie. Ordinea de zi pentru ședințe a fost aprobată astăzi de Biroul permanent.

Mâine, deputații vor audia conducerea Guvernului, Ministerului Educației, Ministerului Sănătății, Centrului Național Anticorupție și Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor în privința alimentării copiilor în instituțiile preșcolare și de învățământ din Republica Moldova.

Totodată, Parlamentul va examina raportul Comisiei de anchetă privind situația de la ”Aeroportul Internațional Chișinău”. Deputații vor mai supune dezbaterilor modificările Legii privind asigurarea activității Președintelui Republicii Moldova, Legii cetățeniei Republicii Moldova, Codului audiovizualului, Legii cu privire la Serviciul de Protecție și Pază de Stat, proiectul de lege privind mormintele și operele comemorative de război și cel cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc.

La ședința plenară din 9 decembrie, deputații vor examina proiectul legii bugetului de stat pe anul 2017, al bugetului asigurărilor sociale de stat și al fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul viitor. Parlamentul urmează să decidă asupra ratificării Acordului dintre Republica Moldova și NATO privind Oficiul de Legătură NATO în Republica Moldova.

Pe agenda dezbaterilor parlamentare de vineri mai figurează o serie de modificări și completări a Legii cu privire la patenta de întreprinzător, Legii cu privire la reorganizarea instanțelor judecătorești, Legii finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale, de creare a Agenției recuperarea bunurilor infracționale, aprobarea bugetului Comisiei Naționale a Pieței Financiare pe anul 2017, proiectul de lege privind liberalizarea capitalului și stimularea fiscală etc., anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus