Trimite e-mail | Printeaza
Economie
08.12.2016

La Atena s-a întrunit Comisia moldo-elene de colaborare economică, tehnologică și științifică

Aspectele cooperării bilaterale dintre Republica Moldova și Grecia sunt examinate în cadrul Comisiei moldo-elene de colaborare economică, tehnologică și științifică, care se desfășoară în perioada 8 – 9 decembrie la Atena.
 
Lucrările comisiei au demarat cu ședința grupurilor de experți, care au examinat aspectele relațiilor bilaterale în domeniul agricol, energetic, turistic, industrial, mediul investițional, cooperarea în domeniul mediului de afaceri, etc., a anunțat Ministerul Economiei din Republica Moldova, într-un comunicat.
 
În rezultatul dialogului bilateral, co-președinții Comisiei, viceministrul Economiei al Republicii Moldova, Vitalie Iurcu, și ministrul supleant al Afacerilor Externe al Republicii Elene, Georgios Katrougkalos, vor semna la 9 decembrie curent, Protocolul, care stipulează principalele direcții de cooperare dintre două state pentru anul viitor.
 
Tot astăzi delegația Republicii Moldova a avut o întâlnire cu Federația Elenă a Întreprinzătorilor, în cadrul căreia părțile au făcut un schimb de informații despre climatele de afaceri din două state și oportunitățile de cooperare bilaterală a comunităților agenților economici. În cadrul reuniunii, viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu, a informat reprezentanții Federației Elene a Întreprinzătorilor despre avantajele și stimulentele investiționale pe care le poate oferi Republica Moldova agenților economici eleni, inclusiv prin intermediul Zonelor Economice Libere și Parcurilor Industriale, precum și schimbările de reforme economice care au loc la moment în Republica Moldova.
 
La rândul său, Konstantinos Bitsios, vicepreședintele executiv al Federației Elene a Întreprinzătorilor, a reiterat interesul mediului de afaceri din Grecia de a extinde colaborarea comercial-economică cu țara noastră, inițierea unor noi proiecte investiționale reciproc avantajoase pentru ambele părți. În context, părțile au convenit asupra organizării pe parcursul anului 2017 a unor evenimente Business to Business comune atât în Republica Moldova, cât și în Grecia.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus