Sesiunea a doua ordinară din anul 2016 se încheie la 23 decembrie, potrivit deciziei Biroului permanent al Parlamentului Republicii Moldova. Deputații vor reveni din vacanță la 16 ianuarie 2017.
Săptămâna aceasta deputații se vor întruni în ședințe plenare pe 22 și 23 decembrie. Pe ordinea de zi sunt incluse în jur de 24 de subiecte, inclusiv Raportul asupra administrării și întrebuințării resurselor financiare publice și patrimoniului public, prezentat de Curtea de Conturi, un proiect de lege care va prevede creșterea indemnizațiilor la naștere, precum și o hotărâre privind instituirea Comisiei speciale pentru eficientizarea cadrului legislativ privind alimentația copiilor în instituțiile preșcolare și de învățământ. Dacă hotărârea va fi susținută de deputați, comisia specială va evalua alimentația copiilor în școli și grădinițe, va analiza neregulile și încălcările depistate și va identifica soluții legislative care vor îmbunătăți procesul de selectare a agenților economici ce aprovizionează școlile și grădinițele cu produse alimentare, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
21.12.2016Ultima ședință plenară a Parlamentului din 2016 va avea loc la 23 decembrie
Comentarii (0)