Trimite e-mail | Printeaza
Politic
18.01.2017

Pavel Filip a discutat problema transnistreană cu Reprezentantul special al președinției OSCE

Pavel Filip a discutat problema transnistreană cu Reprezentantul special al președinției OSCE

Prim-ministrul Pavel Filip a avut, astăzi, o întrevedere cu Reprezentantul special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Ambasadorul Wolf Dietrich Heim.
 
Premierul a salutat vizita oficialului la Chişinău, precum şi vizita preconizată pentru viitorul apropiat a ministrului de Externe al Austriei în calitatea sa de Preşedinte în exerciţiu al OSCE. „Apreciem aceste vizite ca pe un semnal care vorbeşte despre importanţa pe care preşedinţia austriacă a OSCE o atribuie promovării procesului de negocieri vizând soluţionarea problemei transnistrene”, a spus Pavel Filip.
 
Totodată, şeful Executivului a exprimat recunoştinţă preşedinţiei germane OSCE de anul trecut care a contribuit la reluarea, după o pauză de doi ani, a negocierilor în formatul „5+2”, la desfăşurarea conferinţei din Bavaria privind măsurile de întărire a încrederii, precum şi la adoptarea în cadrul Reuniunii ministeriale OSCE de la Hamburg a unei declaraţii pozitive cu privire la procesul de negocieri în formatul „5+2”.
 
În opinia Premierului, deşi nu s-a reuşit atingerea tuturor obiectivelor propuse, în particular din cauza campaniei electorale de pe ambele maluri ale Nistrului, a fost înregistrată o dinamică pozitivă. Astfel, au fost aprobate 3 documente sectoriale: Protocolul privind interacţiunea în domeniul hidrometeorologiei, Protocolul de cooperare în domeniul gestionării pescuitului şi utilizării durabile a resurselor biologice acvatice ale râului Nistru, precum şi Protocolul adiţional de prelungire a mecanismului reluării circulaţiei trenurilor marfare prin regiunea transnistreană până la finele anului 2017.
 
„Sunt optimist şi cred că anul acesta va fi unul de succes în reglementarea transnistreană”, a subliniat Pavel Filip.
 
La rândul său, Ambasadorul Wolf Dietrich Heim a confirmat disponibilitatea OSCE de a continua eforturile în formatul „5+2” în baza abordării orientate spre rezultat, adoptată pe parcursul anului trecut.
 
Prim-ministrul Pavel Filip a precizat că împărtășește aceiaşi abordare: când se porneşte de la soluţionarea unor subiecte mici pentru ajunge la cele mari, cum ar fi securitatea în regiune şi statutul juridic special al regiunii transnistrene în componenţa Republicii Moldova.
 
Vorbind despre priorităţile agendei pentru anul 2017, Premierul a evidenţiat eliminarea obstacolelor artificiale din calea liberei circulaţii a persoanelor, bunurilor şi serviciilor între cele două maluri ale Nistrului, inclusiv, asigurarea condiţiilor necesare pentru buna funcţionare a şcolilor din regiunea transnistreană cu predare în baza grafiei latine, deblocarea accesului fermierilor din raionul Dubăsari la terenurile lor agricole situate după traseul Tiraspol-Râbniţa.
 
În context, Ambasadorul Wolf Dietrich Heim şi-a exprimat convingerea privind atingerea unui progres în soluţionarea problemelor relevante în Protocolul de la Berlin, la care s-a referit Premierul Pavel Filip, precum şi a altor subiecte care s-au acumulat pe parcursul anului trecut.
 
Totodată, oficialul a felicitat Guvernul pentru aprobarea „Strategiei  de consolidare a relațiilor interetnice în Republica Moldova pentru anii 2017-2027” şi aşteaptă adoptarea Planului de acţiuni cu privire la studierea Holocaustului, informează Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Executivului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus