La începutul anului 2017, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică urma să includă în facturile la curentul electric datoriile acumulate în ultimii ani din cauza devalorizării leului şi neajustării la timp a tarifului. La ultima majorare de preţuri, în noiembrie 2015, Gas Natural Fenosa, ce furnizează energie electrică pentru 70 la sută din consumatori, a convenit împreună cu autorităţile ca aceste datorii, denumite „devierile tarifare, să fie incluse eşalonat, timp de trei ani, ca supliment la tarif.
Distribuitorii şi furnizorii de energie care importă curent electric în dolari au acumulat datorii de peste 2 miliarde de lei de pe urma devalorizării monedei naţionale în 2014-2015 şi neajustării tarifelor la timp. Mai mult de trei sferturi din sumă revine grupului spaniol Gas Natural Fenosa - 1,75 miliarde de lei - , care a recurs la presiune externă, inițiind şi o procedură împotriva statului într-un arbitraj internațional.
Până la urmă, Gas Natural Fenosa a ajuns la o înţelegere amiabilă cu Ministerul Economiei, stabilindu-se că aceste datorii vor fi incluse în tarif. În luna decembrie, compania spaniolă a prezentat calculele sale ANRE şi aşteaptă ca autoritatea de reglementare în energetică să-şi respecte hotărârea aprobată acum jumătate de an şi să includă în tarif suplimentul de 10-13% pentru 2017, „pentru a nu admite creşterea acestora în perioada următoare”, se spune într-un răspuns oferit Europei Libere. Dacă nu existau aceste datorii cauzate de devalorizarea leului, susţin cei de la Gas Natural Fenosa, tarifele puteau fi reduse.
În timp ce reprezentanții grupului spaniol așteptau revizuirea tarifului la începutul anului, directorul ANRE Sergiu Ciobanu afirmă că acest supliment va fi inclus în facturi până la 1 aprilie, odată cu examinarea preţului de import al energiei electrice.
Sergiu Ciobanu: „Poate să fie aşa că tariful o să scadă şi când o să pui suplimentul o să fie mai mic ca anul trecut şi poate o să crească cu un ban, cu doi sau cu 50, nimeni nu poate spune asta. Vom vedea care a fost cursul mediu anul trecut, care va fi prognoza pe anul acesta, care va fi preţul de import al energiei. Sunt nişte parametri pe care nu poate să-i spună nimeni la ziua de astăzi şi de asta depindem – e creştere, e scădere de tarif. La Fenosa, conform aranjamentului, trebuie să fie creștere de 8 bani. Dar în situaţia în care, de exemplu, preţul de import e mai ieftin sau cursul n-o să fie 21, cât e preconizat, dar o să fie 19,7 media, iarăşi are impact, aceşti opt bani pot fi amortizați şi prin altceva, dacă sunt parametri mai joşi decât anul trecut”.
Creşterea tarifului este iminentă, spune expertul în energetică Ruslan Surugiu, care admite că ar putea exista două scenarii: 1) încercarea de a scoate majorări nesemnificative şi 2) acumularea de noi datorii ce se pot transforma în probleme mult mai mari atât pentru consumatori, cât şi pentru companii:
„Ei speră probabil că în primăvară se vor semna contracte de furnizare a energiei electrice şi se va ajunge la nişte înţelegeri magice, cum a fost anul trecut cu reducerea preţului de achiziţie. Probabil că ei speră că vor putea scoate iarăşi reduceri ca să nu fie majorări prea mari, prea drastice, la energia electrică. În cazul în care ANRE tergiversează la maximum acest proces se va întâmpla exact ce s-a întâmplat până acum, la fel nu au ajustat tarifele din diferite motive, mai mult politice. Şi acum asta tot, probabil, este la bază de aceea nu se dorește ajustarea tarifelor, ceea ce trebuia deja făcut până acum”.
În situaţia Gas Natural Fenosa se află şi companiile de stat RED Nord, RED Nord-Vest şi Furnizarea Energiei Electrice Nord, în cazul cărora la fel vor plăti contribuabilii, fie direct sau indirect, prin iertarea datoriilor, scrie Europa Liberă.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
23.01.2017Când ar putea să apară în facturi noua majorare a tarifelor la curent?
Comentarii (0)