Pentru anul 2017, Ministerul Economiei prognozează o creștere economică cuprinsă între 3,5% (scenariul pesimist) și circa 6,5% (scenariul optimist și condiționat de mai mulți factori). Declarația a fost făcută astăzi în cadrul unei conferințe de presă de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, în cadrul căreia au fost prezentate principalele obiective ale activității instituției pentru anul curent.
Potrivit ministrului Economiei, principalele sectoarele ale economiei naționale, care vor alimenta creșterea PIB-ului cu până la 6,5% vor fi: agricultura – 0,7 p.p., industria – 1,2 p.p., serviciile – 3,3 p.p., impozitele nete pe produs și import – cu 1%, formarea brută de capital fix - cu 2,7 p.p. Pentru atingerea obiectivelor trasate, Octavian Calmîc a menționat că Ministerul Economiei a identificat 52 de priorități majore pentru anul 2017, care țin de cooperarea economică internațională, reglementarea activității de întreprinzător, domeniul investițiilor și competitivității, dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, a comerțului, managementului proprietății publice, infrastructura calității și protecția consumatorului, sectorului energetic, etc. (http://mec.gov.md/ro/content/rapoarte-de-activitate) ”Țin să menționez că pe lângă aceste 52 de priorități majore, mai sunt încă foarte multe proiecte, programe și idei, care urmează a fi realizate de noi în colaborare cu partenerii de dezvoltare, autoritățile centrale, locale și de alte niveluri ale statului, organizații non-guvernamentale, societatea civilă, etc.”, a specificat vicepremierul Calmîc.
Referindu-se la unele din prioritățile, care urmează a fi realizate pe parcursul anului curent, ministrul Economiei a menționat lansarea către 1 iulie 2017 a Ghișeului Unic de gestionare şi eliberare a actelor permisive şi asigurarea eliberării în baza lui a cel puţin 30% din numărul total de acte permisive în anul curent; continuarea revizuirii și optimizării întregului spectru de acte permisive și licențe, astfel încât numărul şi costul acestora în 2017 să fie redus cu 20%; consolidarea diplomației economice în domeniul promovării investițiilor străine, fiind revizuite modalitățile de lucru ale atașaților economici, distribuția lor geografică şi a numărul acestora, etc.
Vorbind despre prioritățile pe segmentul atragerii investițiilor și promovării exporturilor, vicepremierul Octavian Calmîc a specificat că Ministerul Economiei își propune drept obiectiv un volum anual al investițiilor străine directe în valoare de circa 250 milioane USD, cu peste 30% mai mult comparativ cu 2016, exporturile de bunuri să atingă valoarea de peste 2260 milioane USD sau cu cca 10% mai mult decât în anul 2016.
În context, ministrul Economiei a menționat că în 2017 statul va investi în activitățile de susținere a exporturilor și promovare a investițiilor circa 105,7 milioane de lei, inclusiv 53,8 milioane de lei din proiecte finanțate din surse externe, in special europene.
Pentru atingerea acestor obiective, pe parcursul anului curent, Ministerul Economiei, în colaborare cu instituțiile subordonate (MIEPO și ODIMM), va organiza forumurile „Moldova Business Week 2017”, ”Invest in Moldova” și ”Pro Export”, care vor oferi oportunitatea să reunească pe o singură platformă informațională reprezentanți ai mediului public și privat atât din Republica Moldova, cât și de peste hotare. În scopul promovării oportunităților investiționale ale Republicii Moldova, pe parcursul anului curent, Ministerul Economiei, în colaborare cu alte instituții de stat, planifică organizarea a peste 10 misiuni ai oamenilor de afaceri din țară în străinătate.
Totodată, în cadrul Zonelor economie Libere urmează a fi asigurată o creștere a volumului investițiilor cu circa 86 milioane USD, de 2 ori mai mult comparativ cu anul trecut, a volumului vânzărilor – cu circa 1,3 miliarde de lei (de 2,1 ori mai mult comparativ cu 2016), iar a numărului angajaților – cu circa 2500 persoane (cu 61% mai mult față de 2016).
În scopul susținerii sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, în 2017 vor fi efectuate investiții în sumă de circa 84,4 milioane de lei, dintre care 80,5 milioane de lei constituie suport bugetar acordat de Uniunea Europeană pentru instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător în Republica Moldova.
Un alt domeniu prioritar rămâne a fi sectorul energetic, unde în urma măsurilor ce vor fi realizate pe parcursul anului 2017 urmează a fi redus consumului de resurse energetice cu 20% față de 2016 (eficientizarea consumului de resurse energetice cu cca. 111,5 mii tone echivalent petrol); majorată ponderea energiei regenerabile în consumul final brut de resurse energetice de la 14,2% până la 15,2% (ținta 2020: 17%), etc. ”În domeniul generării energiei electrice din surse regenerabile în 2017 se așteaptă mobilizarea unor resurse financiare impunătoare, la nivelul a 120-150 milioane de euro, pentru a fi investite în parcuri eoliene și fotovoltaice, iar investițiile efective în construcții sunt așteptate pentru anul 2018”, a menționat ministrul Calmîc, specificând că anul curent urmează a fi alocate mijloace financiare pentru măsuri de eficiență energetică și valorificarea surselor regenerabile de energie în sumă de 136,2 milioane de lei, inclusiv 6,3 milioane de lei din surse externe de finanțare.
Pe parcursul anului 2017 vor fi organizate minimul 3 runde de privatizări, în cadrul cărora vor fi expuse atât proprietățile publice de stat, care au fost incluse în listele din anul trecut, cu reducerea valorii acestora conform cadrului juridic existent, cât și propuse spre privatizare, în baza unor proiecte individuale, consultate cu experții internaționali și naționali, a companiilor din sectorul energetic, comunicații, avia, etc. La moment, experții naționali lucrează asupra listei proprietăților publice de stat, care urmează a fi incluse în noua listă, a specificat ministrul Economiei.
”Toate aceste priorități, precum și angajamente au fost elaborate și aprobate de Ministerul Economiei în urma unei analize profunde a indicatorilor macro – și microeconomici, a evoluțiilor de pe piața internă, regională și internațională. Desigur, realizarea acestora depinde de mai mulți factori, atât interni, cât și externi, dar sunt convins că în colaborare cu Guvernul, partenerii de dezvoltare, societatea civilă vor reuși să atingem obiectivele punctate”, a accentuat vicepremierul Octavian Calmîc.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
31.01.2017Octavian Calmîc a prezentat prioritățile Ministerului Economiei pentru anul 2017
Comentarii (0)