Trimite e-mail | Printeaza
Economie
01.02.2017

13 candidați admiși la interviul pentru funcții în cadrul Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor

Comisia economie, buget și finanțe a examinat, în ședința de astăzi, cele 14 dosare depuse la concursul pentru funcțiile din cadrul Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor.

În procesul de evaluare s-a anunțat că patru dosare au fost depuse pentru funcția de director, patru – pentru cea de vicedirector și alte 12 pentru consilier examinarea contestatiilor. Unii candidați au depus dosarul pentru toate cele trei poziții.

În urma examinării, s-a constatat că dosarul lui Victor Căldare nu corespunde tuturor cerințelor și nu a fost admis la interviu. Următorii candidați au fost admiși la proba interviului:

1.    Dorel Boșcăneanu

2.    Alexandru Ciuș

3.    Eugenia Eni

4.    Ghenadie Grib

5.    Irina Gutnic

6.    Mariana Magla

7.    Viorel Moșneaga

8.    Angela Munteanu

9.    Angela Nani

10.    Petru Oprea

11.    Iacob Plămădeală

12.    Ion Vacarenco

13.    Nicolae Vlasov

Proba interviului va avea loc la 28 februarie curent, cu începere de la ora 9.00, biroul 915, clădirea Parlamentului Republicii Moldova. Candidații vor fi audiați în ordinea depunerii dosarelor.

Membrii Comisiei vor selecta câte un candidat pentru funcțiile de Director general și Director general adjunct, precum și 5 candidați pentru funcția de Consilier pentru soluționarea contestațiilor. Candidații selectați urmează a fi aprobați de plenul Parlamentului.

Dosarele de concurs au fost recepționate în perioada 2 – 20 ianuarie 2017. Concursul a fost anunțat pe data de 21 decembrie 2016, atunci când, prin decizia Comisiei, a fost aprobat și publicat pe site-ul Parlamentului anunțul de desfășurare a concursului și Regulamentul, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus