Trimite e-mail | Printeaza
Economie
08.02.2017

Centrul Național de Acreditare MOLDAC va fi evaluat de organismele europene în luna februarie 2017

Consiliul de Acreditarea a examinat activitatea Centrul Naţional de Acreditare MOLDAC pe parcursul anului 2016, precum și procesul de pregătire al instituției pentru evaluarea paritară, care urmează a fi efectuată de organismele europene EA (European Accreditation) în perioada 13 – 26 februarie curent.
 
Analizând activitatea MOLDAC pe parcursul anului 2016, viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, a apreciat eforturile instituției în procesul de implementare a serviciilor de acreditare conform cerințelor europene și internaționale, modernizarea acestor proceduri, etc., menționând necesitatea menținerii procesului continuu de punere în acțiune a cerințelor elaborate de EA, ILAC și IAF. ”Susținerea evaluării paritare va constitui un pas important nu doar în realizarea obiectivelor asumate de țara noastră față de organismele internaționale de acreditare, dar și un suport esențial pentru agenții economici autohtoni, care exportă diferite mărfuri pe piața europeană și internațională”, a menționat ministrul Economiei.
 
Eugenia Spoială, directorul Centrului Naţional de Acreditare, a accentuat că instituția este gata pentru a trece evaluarea, care va determina conformarea MOLDAC cu cerințele standardului SM SR EN ISO/CEI 17011:2006, Legii nr. 235 din 01.12.2011 cu modificările ulterioare, Regulamentului CE 765/2008, documentelor EA, IAF, ILAC aplicabile și Organismelor de Evaluarea Conformității acreditate cu cerințele standardelor de referință.
 
Directorul MOLDAC a mai specificat că echipa de evaluare EA va fi reprezentată de experți în domeniu din Marea Britanie, Franța, Germania, Belgia, Slovenia și Luxemburg. ”Rezultatele acestei evaluări vor fi comunicate și discutate la Consiliul Acordului Multilateral EA și în cazul rezultatelor pozitive se va lua decizia de semnare a Acordului de Recunoaștere Bilaterală, care va contribui la asigurarea unui înalt nivel de protecție a intereselor publice, precum sănătatea şi siguranța la locul de muncă, protecția consumatorului, mediului, va facilita comerțul transfrontalier şi lichida barierele tehnice din calea comerțului”, a accentuat Eugenia Spoială.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus