Tinerii antreprenori pot obține împrumuturi de până la 700 mii de lei în condiții preferențiale de la BC”Moldova Agroindbank”SA! Banca oferă noi soluții avantajoase de finanțare a investițiilor în sectorul agricol şi non-agricol prin intermediul Programului Rural de Rezilienţă Economico-climatică Incluzivă (IFAD-VI /Tinerii Antreprenori).
Creditul se acordă cu porţiune de grant în mărime de 40% din suma împrumutului, adică maximum 280 mii de lei.
Avantaj dublu pentru beneficiarii de credite care au participat anterior în cadrul programelor IFAD V, PNAET, PARE 1+1, PASET 1 și PASET 2 acum, aceşti clienţi sunt eligibili pentru finanțare repetată cu porțiune de grant, dacă vor solicita mijloace pentru extinderea afacerii de la producere la procesare\ sortare\ împachetare\ marketing.
O facilitate destul de importantă este faptul că în cazul resurselor RISP și FIDA (refinanţare), dobânda pentru porțiunea de grant nu se aplică, iar în cadrul Programelor IFAD-V și IFAD-VI, banca nu o va aplica nici în cazul când porțiunea de grant devenite rambursabilă
Vor fi finanțate investiţiile ce ţin de dezvoltarea activităților rurale și aferente agriculturii, cum ar fi producerea, recoltarea, păstrarea fructelor, legumelor în teren protejat și câmp deschis, producerea produselor de origine animală, inclusiv procurarea animalelor de prăsilă, a echipamentului şi utilajelor pentru dezvoltarea fermei, sortarea, procesarea şi ambalarea produselor agricole, construcţia halelor de depozitare şi păstrare la rece a produselor agricole, activităţi neagricole.
Alte beneficii sunt dedicate beneficiarilor Programelor IFAD V și IFAD VI, care au efectuat cheltuieli de promovare, le vor fi rambursate 50% din cheltuielile eligibile, dar nu mai mult de 50 mii lei. Granturile respective vor fi disponibile doar în anul 2017, fără reluare ulterioară în IFAD VI.
Notă: Moldova Agroindbank este instituţia financiară participantă în programul PNAET, cu cel mai mare număr de proiecte finanţate – 877 de beneficiari, sau 52,3% din numărul total de sub –proiecte finanţate. Deasemeni, MAIB acordă o atenţie sporită tinerilor antreprenori, susţinând diverse proiecte sociale pentru încurajarea participării acestora în proiecte de business.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
11.02.2017MAIB oferă mai multe oportunități de dezvoltare pentru tinerii antreprenori
Comentarii (0)