În cadrul ședinței s-a discutat despre etapele și procesul de recuperare a activelor, comercializarea gajurilor, rambursarea creditului de urgență, dificultățile întâmpinate.
Totodată, conducătorii organelor de drept responsabile de investigațiile privind frauda bancară, precum și ai Băncii Naționale a Moldovei au informat despre acțiunile întreprinse, colaborarea cu alte instituții din țară și din străinătate în vederea investigării și recuperării mijloacelor financiare fraudate.
Premierul a apreciat colaborarea între instituțiile de stat, orientată spre atingerea obiectivelor legate de recuperarea cât mai rapidă a banilor fraudați, precum şi atragerea la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea acestei infracțiuni de rezonanță sporită.
„Așteptările oamenilor sunt foarte mari și în acest sens rog să fie întreprinse în continuare măsuri conjugate și depus efort maxim pentru mobilizarea tuturor factorilor de decizie în vederea accelerării proceselor legate de recuperarea și investigarea fraudei bancare”, a menționat Prim-ministrul.
Comitetul permanent de monitorizare a cazurilor de interes social sporit a fost instituit la inițiativa Prim-ministrului Pavel Filip și reprezintă o platformă de discuţie consultativă, care are sarcina de a asigura colaborarea între instituțiile statului în vederea gestionării eficiente și operative a cazurilor de interes social sporit, anunță un comunicat al executivului.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
11.02.2017Pavel Filip a convocat prima ședința din acest an a Comitetului permanent de monitorizare a cazurilor de interes social sporit
Comentarii (0)