Trimite e-mail | Printeaza
Politic
14.02.2017

Audieri publice, organizate de Comisia protecție socială, sănătate și familie, privind proiectele de legi cu privire la antreprenoriatul social

Audieri publice, organizate de Comisia protecție socială, sănătate și familie, privind proiectele de legi cu privire la antreprenoriatul social

Deputații din Comisia protecție socială, sănătate și familie au organizat audieri publice pe marginea pachetului de legi privind antreprenoriatul social. La audieri au participat reprezentanți ai Guvernului, ai instituțiilor de stat vizate, conducerea sindicatelor, reprezentanți ai societății civile etc.

Membrii comisiei consideră necesar și important aprobarea pachetului de legi care își propune să reglementeze domeniul antreprenoriatului social ca o nouă formă de antreprenoriat, ce va putea fi desfășurată de o listă de entități în scopul realizării unor obiective de ordin social și comunitar.

Deputații comisiei și-au exprimat speranța că acesta va contribui la dezvoltarea economiei sociale, la consolidarea coeziunii economice și sociale, crearea noilor locuri de muncă de bună calitate, integrarea pe piața muncii a grupurilor de persoane în situații de risc sau vulnerabile etc.

Proiectul legii reglementează conceptul antreprenoriatului social, stabilește lista de activități din acest domeniu, definește întreprinderea socială și întreprinderea socială de inserție precum și cercul de subiecți care pot obține statutul acestor întreprinderi, prevede instituirea Comisiei Naționale pentru Antreprenoriatul Social.

În cadrul audierilor s-a constatat că, deși proiectul prezentat este unul complex, acesta nu cuprinde aspectele, absolut necesare, referitoare la anumite facilități de ordin fiscal, financiar, organizațional, inclusiv dreptul de participare de către întreprinderile sociale, în condiții privilegiate, în diverse tipuri de licitații publice, etc. Participanții la audieri au căzut de comun acord că, în lipsa unor instrumente stimulatorii din partea statului, obiectivele proiectului de lege riscă să nu fie realizate.

Membrii comisiei au decis să completeze legea cu propuneri conceptuale, care ar contribui la dezvoltarea reală a formelor sociale de antreprenoriat, inspirându-se din practica altor state cu experiențe reușite la acest capitol.

Comisia protecție socială, sănătate și familie s-a convocat astăzi în ședință, fiind dezbătute mai multe proiecte incluse pe ordinea de zi.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus