La solicitarea mai multor organizații sindicale, membrii Comisiei protecție socială, sănătate și familie au organizat audieri parlamentarea pe marginea Proiectului de lege privind exercitarea unor activități necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, prezentat Parlamentului de către Guvern.
Din partea autorilor, proiectul a fost prezentat de către Viceministra muncii, protecției sociale și familiei, Raisa Scai.
Proiectul fost elaborat, potrivit autorilor, în scopul diminuării fenomenului de ocupare informală a forței de muncă. Autorii au propus, prin derogare de la prevederile Codului muncii, reglementarea activității zilierilor prin raporturi de muncă temporare (bazate pe înscrisuri în așa-numitul Registru de evidență a zilierilor), fără încheierea unui contract individual de muncă cu angajatorul (beneficiarul), care vor fi aplicate în sectorul producției vegetale și producției animaliere cu condiția că durata activității pentru același beneficiar nu poate depăși cumulativ 90 de zile pe parcursul anului calendaristic.
Deși membrii Comisiei au susținut intenția autorului proiectului de a reduce munca informală în sectorul agricol, pe parcursul discuțiilor, la care au participat reprezentanții autorităților publice, sindicatelor și ai societății civile au fost constatate o serie de lacune conceptuale ale proiectului.
Astfel, în opinia deputaților, există un mare risc ca inițiativa în forma prezentată să genereze efecte de natură absolut inversă decât cele pe care mizează autorii, adică să sporească gaura din bugetul public și să afecteze negativ drepturile angajaților în raport cu patronii, datorită opțiunilor probabile ale angajatorilor de a trece persoanele ce dispun sau ar putea dispune de un contract individual de muncă în categoria zilierilor, cărora, conform proiectului de lege, nimeni nu le va asigura nici o garanție socială sau medicală. În opinia deputaților din comisie, în lipsa contractului individual de muncă, care, în multe cazuri, este unica dovadă care confirmă relația de muncă între angajat și angajator, va fi, totodată, sever limitat și accesul lucrătorilor la justiție. Obligația zilierilor, prevăzută de proiectul de lege, de a se încadra de sine stătător în sistemul public de asigurări sociale obligatorii pe bază de contract individual încheiat cu Casa Națională de Asigurări Sociale, achitînd prima calculată în sumă fixă, pare a fi, la fel, o sarcină irealizabilă.
Mai mult, participanții la audieri au identificat multiple carențe, care afectează principiile de protecție a datelor cu caracter personal în ceea ce se referă la ținerea registrului de evidență a zilierilor, inclusiv de asigurare a confidențialității datelor, stocarea și transmiterea lor către utilizatori.
Drept urmare a dezbaterilor, membrii Comisiei au recomandat autorilor să revadă esențial conținutul proiectului, pornind de la îngrijorările și obiecțiile enunțate de către participanți și experiența statelor care au reușit să implementeze reglementări ale muncii necalificate cu caracter ocazional, anunță un comunicat al Comisiei protecție socială, sănătate și familie.