Implementarea Programului cu FMI este tratată cu responsabilitate, iar acțiunile întreprinse sunt axate pe eficiență și transparență, a anunțat președintele Parlamentului Andrian Candu astăzi la întrevederea cu echipa de experți ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) care se află în vizită de lucru la Chișinău în perioada 14 - 28 februarie.
Președintele Parlamentului a menționat că Acordul cu FMI înseamnă nu doar finanțare, dar în primul rând suport în implementarea reformelor asumate. Andrian Candu a anunțat că autoritățile au elaborat o agendă de reforme, discutată la o şedinţă comună Guvern – Parlament. Potrivit lui, cele două instituţii îşi vor coordona în continuare acţiunile pentru implementarea cu succes a reformelor. Anii 2017-2018 urmează să devină ani ai abordărilor moderne, ai dezvoltării și construcției instituționale, a subliniat Andrian Candu.
Președintele Parlamentului a prezentat acțiunile întreprinse pentru modernizarea cadrului legal în sectorul energetic, transparentizarea procedurilor de procurare a surselor energetice, precum și măsurile adoptate pentru consolidarea rolului și creșterea independenței Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE), conform cerințelor internaţionale.
Andrian Candu a mulţumit ex-şefei misiunii FMI, Ivanna Vladkova-Hollar, pentru conlucrarea și suportul acordat în semnarea Memorandumului cu FMI.
Noul șef al misiunii, Ben Kelmanson, a anunțat că experții analizează evoluțiile recente din economie și vor face o revizuire pe dimensiunea de politici.
Programul pe trei ani a fost aprobat la 7 noiembrie 2016. Acesta este finanțat printr-un credit în valoare totală de 129,4 milioane de drepturi speciale de tragere (DST) (sumă echivalentă cu circa 176 milioane de dolari S.U.A. și cu 75 la sută din cota deținută de Republica Moldova la FMI), din care 26 milioane de DST (circa 35 milioane de dolari S.U.A.) au fost deja debursate. Două treimi din suma creditului sunt acordate în baza Mecanismului extins de creditare (ECF), care prevede o rată a dobânzii egală cu zero până la finele anului 2018, o perioadă de graţie de cinci ani și jumătate și un termen de rambursare de 10 ani. Restul creditului este acordat în baza Mecanismului de finanţare extinsă (EFC), care prevede o rată anuală a dobânzii egală cu rata de bază a dobânzii pentru DST (la moment, 1,3 la sută), un termen de rambursare de 10 ani și o perioadă de graţie de patru ani și jumătate, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
20.02.2017Președintele Parlamentului s-a întâlnit cu reprezentanții FMI
Comentarii (0)