Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor vine cu următoarele precizări va urmare a protestului organizat marți, 21 februarie 2017, de către un grup transportatori de pasageri și mărfuri:
În scopul ridicării nivelului de siguranță a traficului rutier, precum și în vederea diminuării fenomenului transportului ilicit de persoane și mărfuri, MTID în comun cu Agenția Națională Transport Auto și Inspectoratul General de Poliție, au intensificat acțiunile de control atât în capitală, pe traseele naționale, dar și la punctele de traversare a frontierei de stat, în vederea identificării și sancționării conducătorilor auto care practică această activitate în mod ilicit, totodată creând o situație de concurență neloială față de transportatorii liciți.
O altă practică destul de periculoasă, de care d-au dovadă acești transportatori, este antrenarea în activitatea de transport persoane a unităților de transport reutilate, fapt ce este categoric interzis atât de către cadrul legislativ național cât și de Convențiile internaționale la care Republica Moldova a aderat. Aceste unități de transport reprezintă un pericol sporit atât pentru pasagerii, care se află în interiorul acestora, cât și pentru ceilalți participanți la traficul rutier, motiv din care ministerul își manifestă îngrijorări pe acest segment.
Reiterăm că, una din prioritățile Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor este respectarea legislației de către toți operatorii de transport pentru a spori nivelul de siguranța și confort pasagerilor.
Astfel, încurajăm operatorii de transport să activeze în condițiile cadrului legal, utilizând unități de transport echipate corespunzător pentru transportarea persoanelor.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
21.02.2017Reacția MTID la protestul organizat de transportatori
Comentarii (0)